Sparle si soparle, 23.04.2020

miercuri, 22 aprilie 2020
  • La trei săptămâni de la adoptare, ordinul prefectului liberal Tiberiu Costea, de obligativitatea purtării măștilor de protecție în magazine și instituții publice, a fost pentru mulți vâlceni cel mult o simplă... „hârtie igienică”, asta din necunoaștere sau, pur și simplu, din sfidare. Ordinul respectiv a fost scris „pe genunchi” pentru că nu s-a raportat la realitățile din județul nostru, unde numărul de infectări cu Coronavirus este mic, nu sunt pe piață destule măști de protecție, iar normele de aplicare (inclusiv cine constată și cine dă amenzile) au lipsit cu desăvârșire! Ca să nu mai spunem că nimeni din Prefectura Vâlcea nu s-a obosit să pună copii ale ordinului respectiv la intrările magazinelor sau ale instituțiilor publice....

 

  • La inițiativa președintelui Constantin Rădulescu, Consiliul Judeţean a aprobat recent constituirea Comisiei pentru Acord Unic, în vederea obţinerii, la cererea solicitantului, a avizelor şi acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor, de construcţii prin emiterea acordului unic, pe baza documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construire sau desfiinţare, însoţită de documentaţiile tehnice de avizare specifice, depuse în format electronic. Componenţa comisiei este următoarea: specialişti provenind din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean, care asigură şi secretariatul comisiei; reprezentanţii delegaţi ai tuturor societăţilor care administreaza sau furnizează utilităţile urbane-avizatori; reprezentanţii împuterniciţi ai serviciilor descentralizate ale administraţiei publice centrale în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, apărării civile şi protecţiei sănătăţii populaţiei; reprezentanţii altor instituţii emitente de avize şi acorduri relevante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe