O persoană declarată vindecată de COVID-19, aflată în perioada de izolare de după vindecare, a fost testată din nou pozitiv şi internată în spital.
Totodată, mai mulţi poliţişti care au intrat în contact cu jandarmi din Dolj au intrat în izolare şi urmează să fie testaţi, potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Vâlcea, citat de Agerpres.
Persoana în cauză era în perioada de convalescenţă iar pe 27 aprilie a fost retestată pentru coronavirus, cu rezultat pozitiv şi a fost din nou internată la spital.
În privinţa poliţiştilor care au intrat în izolare, sursa citată menţionează că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea a dispus această măsură pentru cinci agenţi de poliţie care au intrat în contact cu jandarmi de la detaşamentul din judeţul Dolj în cadrul căruia au fost diagnosticate pozitiv mai multe persoane.
Toţi angajaţii structurilor MAI din Vâlcea care au intrat în contact cu echipele de jandarmi doljene vor fi testaţi în zilele următoare, mai precizează Prefectura Vâlcea.
În judeţul Vâlcea sunt 22 de cazuri de coronavirus, potrivit sursei citate, care menţionează că starea de sănătate a pacienţilor internaţi este staţionară şi nu sunt cazuri spitalizate în ATI.
Prefectura Vâlcea mai anunţă că în judeţ sunt 189 de persoane în centrele de carantină şi 148 de persoane în izolare la domiciliu.
Sursa: Agerpres