Băi, putorilor, care n-ați plătit un leu impozit și v-ați întors să ne furați iar și să ne omorâți! Până când să vă mai suportăm nesimțirea, carantina, spitalizarea, figurile?

sâmbătă, 4 aprilie 2020

Nu o să vă rog să mă scuzați pentru ceea ce scriu, pe voi, oamenii normali care ne citiți zi de zi și care nu aveți nicio vină. Dacă autoritățile sunt blânde cu specimenele astea, noi ce vină avem? Cât să ne mai purtăm cu mănuși și măști față de niște gunoaie ale societății?

Pentru a elimina orice dubiu, nu mă adresez oamenilor de bună credință, celor care au rămas fără muncă afară și care nu au mai avut cu ce să se întrețină, cu ce să plătească chiriile prin vestul Europei. Nu! Ei nu au nicio vină. Bieții de ei, oameni sărmani care au sperat la un trai mai bun, ajung să fie cazați acum alături de scursurile societății. Unii dintre ei au revenit în țară, fiind singura lor soluție. Respectă măsurile, respectă carantina și nu se plâng. Și lor și nouă ne e greu. Îi înțelegem și le suntem alături, măcar sufletește. Voi, oamenii normali, cu bun simț, excludeți-vă din rândurile de mai jos. Nu pentru voi sunt.

Mai există o categorie, nevizată de acest text, cea a românilor mai norocoși, care au rămas afară și trăiesc ceea ce trăim și noi aici. Sunt rudele noastre, prietenii, vecinii, foștii colegi pe care sperăm să-i revedem cât mai curând, sănătoși.

Cu ceilalți avem o problemă, cu bombardierii, cu curvele și peștii lor, cu hoții și cerșetorii de care chiar ne bucurasem că scăpasem. Asta am făcut, ne-am bucurat când ați plecat de aici! I-ați infestat pe alții cu prezența voastră, cu nenorocirile pe care nu le mai comiteați la noi. A fost o ușurare. Păcat că și cei din vest au o legislație mult prea permisivă. Pe lângă nenorocirile de acolo, le-ați tocat și ajutoarele sociale și v-ați împuiat necontrolat pe banii lor.

Ne-ați făcut ani de zile de râs peste tot, așa încât ajunsesem să ne fie rușine să mai spunem că suntem români, atunci când plecam pe afară în concedii sau cu diverse treburi. Românii normali ajunseseră să simtă pe pielea lor cum e să fie priviți ca și când ar urma să le fure străinilor din buzunare.

Din când în când, reveneați în țară cu mașinile ale căror sigle le-ați făcut de râs, de am ajuns să ne fie rușine să ne mai urcăm într-un BMW, Mercedes sau Audi. Ați jignit de câte ori ați avut ocazia, ați umilit oamenii care munceau cinstit, ca să vă plătească vouă ajutoarele sociale și asigurările medicale, putorilor. Mă rog, credeați voi că jigniți, pentru că un parfum sau o țoală cu sclipci, cele mai multe contafăcute, nu au reușit niciodată să acopere putoarea de… putoare. Nu ați umilit pe nimeni, doar ne-ați făcut să râdem de voi, de nădragii voștri penibili, de tricourile mulate pe burdihane, niciodată suficient de lungi încât să vă acopere superbitatea.

Ați revenit în țară, când afară nu mai era mai nimic de furat, de combinat, de produs. Ați început să ”lucrați” pe aici și nu e departe ziua când va trebui să ne apărăm singuri, dacă autoritățile se mai poartă cu mănuși cu voi.

Ați revenit și nimic nu vă convine. Sunteți cazați în carantină, pe banii noștri, cu 230 cazarea și 70 de lei hrana pe zi. Pe banii noștri, pentru că statul achită de la noi. Un leu nu ați dat în taxe și impozite și faceți figuri. Nu vă convin condițiile de cazare, deși sunt de 3 și 4 stele. E murdar în cameră? Pune mâna și curăță! Nu ne permitem să îți oferim și room service. Nu ați venit în concediu, putorilor! Știți că proștii care muncesc aici nu își permit un nenorocit de concediu, la 2 stele, după un an de muncă și de plătit impozite? Știu, nu vă pasă, pentru că voi aveți ”valoare”, aveți ”șmecherie”.

Vă bateți prin cartiere, apoi dați vina pe copii, pentru că știți că nu răspund penal. Nu sunteți chiar proști, doar jigodii. Vă tăvăliți în ”frezoane” și urlați că aveți copii. Nu vi i-am făcut noi. Marș la muncă, dacă vreți să-i creșteți! Atenție, nu e vorba aici despre țigani sau români, ci despre scursurile din rândul țiganilor și românilor. Cunosc mulți țigani care muncesc din greu, care respectă și sunt respectați, la fel cum cunosc o grămadă de români care atârnă pe ajutorul social al copiilor, pe care de cele mai multe ori îl beau. Ceea ce vorbim aici nu este despre etnie, ci despre a fi OM, caz în care scutiți-mă de eventualele comentarii despre rasism.

Nouă de ce ne-ar păsa de voi? Continuați să înjurați și să umiliți personalul din hoteluri, polițiștii și jandarmii care vă păzesc. Nu ați vrea să stați în carantină. Ați vrea să ajungeți la ăia care vă așteaptă aici, să bântuiți pe străzi aiurea, să ne împuțiți cu grătarele și muzica voastră infectă, dar mai ales să răspândiți boala și poate chiar moartea. Sincer, nu v-aș ține în carantină, pe banii mei și ai celor care acum se uită peste umăr, ca să nu le băgați mâinile în buzunare. V-aș închide ca la Țăndărei, să dormiți sub caii din curți și să vă infectați reciproc, dacă atât vă duce mintea.

De ce nu vor primarii și proprietarii de hoteluri să mai pună la dispoziție spații de cazare pentru carantina voastră? Pentru că se tem că le veți distruge comunitățile, că veți distruge locurile de cazare pentru care oamenii au muncit. Unii au rate la bănci, alții și-au ipotecat ce au putut ca să le construiască. E drept că unii sunt cam cu aceleași obiceiuri ca ale voastre, doar că au ceva mai multă carte și par mai stilați. Doar par…

Îmi pare rău că nu sunt polițist sau jandarm în aceste zile. Sper doar ca cei care sunt să uite că au amendat cândva bătrâne care vindeau pătrunjel și să își spele acum păcatele cu voi. Prea mult v-am tratat politically correct și am ajuns acum să suportăm consecințele mizeriei pe care o faceți. Vreți în spitale? Plătiți! Vreți 5 stele și mâncare mai bună? Plătiți! Vreți să fiți respectați? Respectați-ne și conformați-vă regulilor noastre, ale unei societăți care își dorește civilizație, nu să se scalde în zoaiele voastre!

Noi stăm în case, încercând cât putem să ne protejăm unii pe alții, involuntar și pe voi, deși nu ați merita. Unii dintre noi și-au pierdut deja locurile de muncă sau s-au trezit cu veniturile subțiate. Ca să ce? Să vă lăsăm pe voi să bântuiți pe străzi, să se prelungească astfel carantina asta nenorocită? Să împărțim cu voi un pat de spital? Să facem apeluri și să donăm pentru spitale, care să vă repare vouă fundurile? Marș în carantină și ciocul mic!

Cu siguranță nu s-ar fi ajuns aici, dacă superbul stat român ar fi băgat buldozerele peste palatele voastre, construite fără autorizații, dacă ar fi schimbat legislația și v-ar fi ars sănătos, dar nu oricum, ci punându-vă cu armata și poliția la fund să munciți în folosul comunității, să vă meritați locul din spital. Nu s-ar fi întâmplat toate astea dacă vă tăiau cu mulți ani în urmă ajutoarele sociale, dacă libidinoșii de politicieni nu s-ar fi folosit de voturile voastre.

Știu că degeaba sunteți amendați acum, indiferent de cuantumul amenzii. Nu asta vă sperie, pentru că vă ștergeți undeva cu procesele verbale. Amenzile vor figura drept creanță de recuperat de către statul român, bani pe care nu o să-i vedem niciodată. E nevoie de măsuri radicale, extrem de dure. Dacă în vestul Europei, atunci când mârâiți, forțele de ordine se suie cu bocancii pe voi, atunci se poate și aici. Abia se mai antrenează și băieții ăștia, că prea se plictiseau amendând băbuțe. Am mai greșit și noi și o să mai greșim. Nu suntem perfecți. Dar noi am plătit și o să plătim mereu.

În presă ne-am purtat elegant, indiferent de ce ați făcut. Să nu cumva să se simtă lezați bombardierii sufletului și alte panarame de oameni. Surpriză! Uite că se poate și altfel, că doar am trăit cu voi prin preajmă și avem infinite posibilități de exprimare. Sper totuși să fie primul și ultimul text pe care îl scriu în halul ăsta.

Sper ca lumea să se schimbe, deși am mari îndoieli. Sper ca măcar acum, pentru o Românie curată, ministrul de Interne să nu o mai lălăiască aiurea pe la televizor, propovăduind respectarea legii doar pentru fraierii care oricum o respectau. Sper ca, în cazul în care mai mișcați în front, armata poliția și mai ales jandarmeria, care are de achitat cu dobândă o datorie față de țară, facturată în data de 10 august 2018, să o plătească acum, punându-vă bocancii pe gâturi, dacă mai continuați să vă bateți joc. Suntem conduși prin ordonanțe militare, iar replica poate fi pe măsura nemerniciei voastre. Marș în carantină! Cât timp nu respectați obligațiile, nu aveți niciun drept!

Bombardierilor, dacă nu ați înțeles, aceste rânduri nu sunt incitare la ură, ci ”incitare” la respectarea regulilor într-o țară civilizată, totodată și un apel către cei care ar trebui să aplice legea fără cea mai mică ezitare.

Sursa: observatorulph.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe