“Cu acest prilej, sărbătoriţii au primit o Diplomă aniversară şi tichete sociale în valoare de 500 lei (pentru vârstele cuprinse între 90 şi 94 de ani), sau de 700 lei (pentru vârstele între 95 şi 99 de ani). Pentru respectarea măsurilor de protecţie, transmiterea acestor expresii ale respectului Municipalităţii pentru cei mai vârstnici dintre membrii comunităţii locale s-a făcut exclusiv prin intermediul rudelor, care s-au prezentat pe rând, în baza unei programări, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei municipiului”, este mesajul transmis de autoritățile locale ale municipiului Râmnicu Vâlcea.
Această acțiune a început în decembrie 2012, iar de atunci și până în present, 593 de nonagenari şi 17 centenari au intrat în Clubul Longevivilor.