Iată ce a decis luna trecută Tribunalul Argeș in dosarul de coruptie al fostului primar al comunei Prundeni, Horia Horascu: „Având în vedere că inculpatul Horăscu Ion şi apărătorul ales al acestuia au anunţat telefonic că încă nu au plecat din Horezu şi nu se pot prezenta la sediul instanţei decât între orele 13,30-14,00, amână judecarea cauzei la 11 martie 2020, ora 10,00. Pune în vedere martorilor prezenţi la acest termen să se prezinte la următorul termen de judecată necitaţi. Se citează martora Teleşpan Liliana. Pune în vedere apărătorilor aleşi să se prezinte la următorul termen de judecată sau să îşi asigure substituirea, în caz contrar, toţi inculpaţii vor fi asistaţi de apărătorul desemnat din oficiu iniţial pentru inculpaţi, domnul avocat Fulga Marian, inculpaţii neavând interese contrarii. Se citează inculpatul Horăscu Ion prin Serviciul Supravegheri Judiciare. Pronunţată în şedinţă publică de la 12 februarie 2020 la Tribunalul Argeș, secția penală”.
Prin Hotărârea nr. 6/2020, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului în suprafaţă de 96 mp, situat pe str. Crișan nr. 1A, între terenurile proprietatea SC Nurvil Tuning SRL, situate pe str. Crișan la numerele 1 și 1B. S-a mai decis concesionarea directă a terenului în suprafață de 96 mp, în scopul amenajării unui spațiu verde dalat (dale înierbate), necesar accesului și circulației între cele două terenuri proprietatea SC Nurvil Tuning SRL, cu păstrarea funcțiunii prevăzute în documentația de urbanism.
Zilele trecute, a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, în cadrul căreia a fost aprobată procedura operaţională de identificare şi managementul persoanelor afectate de infecţii cu noul coronavirus sau prezentate la serviciile UPU/CPU/Camera de gardă. Procedura se înscrie în setul de măsuri adoptate în contextul internaţional creat de infecţia umană cu noul coronavirus şi urmăreşte împiedicarea răspândirii acesteia pe teritoriul României. Au fost stabilite procedurile pentru personalul medical şi al celorlalte instituţii implicate în gestionarea acestei situaţii, pentru identificarea rapidă atât a persoanelor simptomatice sosite din zonele afectate şi transportul imediat al persoanelor simptomatice care corespund definiţiei de caz către spitalele desemnate, cât şi a persoanelor asimptomatice sosite din aceste zone şi informarea lor cu privire la măsurile de sănătate necesare şi automonitorizarea acestora pe o perioadă de 14 zile de la ultima expunere.