Îi solicitam public parlamentarului Cristian Buican, șeful PNL Vâlcea, să spună dacă după ședința de ieri din Parlament s-a testat pentru coronavirus, ÎNAINTE DE A VENI în Râmnicu Vâlcea (sau dacă a umblat prin județ). Și să spună numele tuturor persoanelor cu care a intrat în contact. Autoritățile să ne spună dacă au luat legătura cu el și l-au chestionat cu privire la problemă. A stat în preajma senatorului liberal bolnav de coronavirus, Vergil Chițac, și ieri (pentru că așa e la plen, ești înconjurat de ceilalți parlamentari din grupul tău politic), dar și la ședința Biroului Politic Național.
Apel către Prefect, Jandarmerie, Poliție, DSP (sau, după caz, DSVSA). Nu vă jucați, verificați-l, chiar dacă e șeful vostru. În caz contrar, într-o zi s-ar putea să răspundeți penal.
PS: Să spună și dacă el sau vreo persoană apropiată lui au fost în control la magazinele de brânzeturi ale familei. Știm că are obiceiul să supervizeze activitatea de acolo. Că uite așa, în loc de Loviștea, luăm coronavirus.
Gazeta Valceana - director Crisu Popescu
Ziarul de Valcea - director Tiberiu Pirnau
Web Design by DowMedia