O vâlceancă a invins DNA la Curtea de Apel Pitesti

miercuri, 12 februarie 2020

 

Zilele trecute, Curtea de Apel Pitești a respins definitiv, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Ministerul Fondurilor Europene, împotriva sentinţei penale nr. 172 din 09 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 2349/90/2018, privind pe inculpata Stoian Iuliana Georgiana. La data de 9 octombrie 2019, Tribunalul Vâlcea a pronunțat sentința într-un dosar de corupție instrumentat de DNA, având ca inculpată pe Iuliana Georgiana Stoian, din județul Vâlcea. Iată soluția pe scurt a instanței: „Condamnă pe inculpata Iuliana Georgiana Stoian, la 1 an şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal; Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 91 şi art. 92 Cod penal; Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu termen de supraveghere de 2 ani”.

În urmă cu doi ani, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Iuliana Georgiana Stoian, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile denumit „Start-up Antreprenorial”, în cursul anului 2015, între o Fundație, beneficiar al proiectului și societatea administrată de inculpata Stoian Iuliana Georgiana a fost semnat un acord în baza căruia aceasta din urmă se angaja să înființeze și să dezvolte unui serviciu de îngrijire medicală la domiciliu prin modernizarea tehnicilor de acordare a serviciilor medicale, ceea ce presupunea: înființarea unei societăți comerciale cu răspundere limitată, închirierea unei locații (aproximativ 20 mp) corespunzătoare pentru prestarea unei activități medicale, recrutarea și angajarea de personal calificat (3 asistenți medicali), achiziția de echipamente medicale și materiale medicale consumabile, mobilier, aparatură IT, site web, pagină de facebook, materiale și servicii de promovare etc. În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2016, inculpata Stoian Iuliana Georgiana a utilizat în scopuri personale (retrageri de numerar și plăți către diferiți comercianți) suma totală de 66.716,26 lei, bani primiți de la Fundația respectivă în scopul menționat mai sus. În cauză, Ministerul Fondurilor Europene a declarat că se constituire parte civilă în procesul penal cu suma de 66.716,26 lei.

(Petre Coman)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe