Zilele trecute, Consiliul Local al comunei Lădești a adoptat proiectul de buget local pe 2020 la nivelul sumei de circa 3 milioane de lei. La insistențele primarului Ion Lixandru, CNI a dat aviz favorabil pentru reabilitarea și modernizarea căminului cultural comunei Lădeşti. Încă din luna august 2017, primarul Ion Lixandru a scos la licitaţie documentaţia tehnică necesară realizarii investiţiei, având ca obiect „Reabilitare, modernizare şi dotare Cămin Cultural, comuna Lădeşti, judeţul Vâlcea”. Obiectul lucrării este o clădire demisol parter plus 2 etaje cu destinaţia de casa de cultură, situată în comuna Lădeşti. Conform primarului din Lădeşti, anul trecut a demarat extinderea și modernizarea iluminatului public: „Fondurile necesare realizării acestor obiective au fost aprobate și alocate în urma ședinței Consiliului Local. Vom extinde iluminatul public în toată comuna. De aceea, am hotărât, împreună cu consilierii locali, să extindem iluminatul în toate satele”. Pentru al treilea an consecutiv, liceeni din Lădești primesc cu titlu gratuit de un suport alimentar care constă într-o masă caldă sau pachet cu alimente. Primarul localității Lădești spune că „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2016 este extrem de benefică, deoarece multe familii nu își permit și nu au posibilitatea financiară de a susține școlarizarea copiilor scopul programului este reducerea abandonului școlar, iar aceste măsuri de sprijin vin cu scopul de a susține și de a preveni abandonul școlar”. În perioada următoare, Primăria Lădeşti are în vedere introducerea gazelor naturale, utilitate solicitată de locuitori, dar şi de investitorii care ar dori să deschidă afaceri în zonă. Încă din anul 2018, primarul din comuna Lădeşti a asfaltat porțiuni de drumuri în satele Găgeni și Lădești, cu fonduri proprii, iar pentru acest an, primarul Ion Lixandru caută soluții de finanțare pentru restul de drumuri: „Este foarte important pentru oameni să aibă drumurile asfaltate. Mai avem circa 10 km de asfaltat și am termina toate capetele rămase neasfaltate”. Tot primarul Ion Lixandru, a precizat anul trecut că lucrările de construcție a podului care leagă satele Găgeni și Păsculești au fost finalizate.
Web Design by DowMedia