Pe ultima sută de metri a mandatului de interimar la șefia Direcției Naționale Anticorupție, Călin Nistor a făcut o mutare interesantă în fruntea DNA Pitești, instituție ce are în jurisdicție și județul Vâlcea. Concret, din data de 22 ianuarie, Simona Constantinescu este noul procuror şef al DNA Piteşti. Aceasta a venit la DNA Piteşti în septembrie 2019, prin delegare pe şase luni de la DIICOT Pitești, imediat după demisia fostei șefe a DNA Pitești, Daniela Lupu. Simona Constantinescu a fost acum câțiva ani procurorul şef al Parchetului Judecătoriei Sibiu. Iar în 2018, pe când Simona Constantinescu era procuror în cadrul Parchetului Tribunalului Argeș, ea a plecat la DNA Bucureşti, fiind cooptată în echipa de anchetatori aflată sub directa coordonare a Codruței Kovesi.
Prin Hotărârea nr. 384/2019, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat închirierea spațiului în suprafață de 108 mp (93 mp suprafață exclusivă și 15 mp cotă indiviză), situat în str. Carol I nr. 19 către Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat - Organizația Județeană Vâlcea. Durata închirierii spațiului este până la data de 04.10.2021, iar pentru anul 2020 chiria lunară este de 240 lei, chiria urmând să se indexeze anual cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică. PNȚCD are achitate la zi obligaţiile aferente folosirii spaţiului situat în str. Carol I nr. 19. Precizăm de asemenea că, potrivit prevederilor legale, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot asigura spaţii pentru sediile centrale şi locale ale partidelor politice, precum şi terenurile aferente, la cererea motivată a acestora.