Astăzi, 29 ianuarie, am fost plăcut surprins de vizita neanunțată, ce-i drept, a președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
După o discuție la sediul primăriei, l-am însoțit pe teren pentru că președintele venise să vadă, personal, stadiul lucrărilor la drumurile care se modernizează prin localitatea noastră și pentru care și eu, ca viceprimar, m-am străduit foarte mult și chiar m-am rugat să ne ajute să facem aceaste investiții.
Banii au venit și iată că două drumuri județene, ale galicenilor, nu ale politicienilor, se reabilitează, în baza unui contract de finanțare semnat de CJ Vâlcea anul trecut: DJ 678A care pleacă de la Tătărani și iese la Milcoiu și DJ 678 care pleacă din Budești și iese la Câmpu Mare.
Drumurile nu trec pe deasupra comunei noastre și evident că mă interesez zilnic de bunul mers al lucrărilor și mă bucur să văd că și președintele Consiliului Județean Vâlcea este implicat și verifică personal aceste lucrări.
Da, suntem aceeași generație și da, ne dorim să facem bine oamenilor!
Fapte bune pentru galiceni, fapte bune pentru vâlceni!
Florin Mărăcine, viceprimar comuna Galicea
Web Design by DowMedia