„Iarna poveștilor” în premieră pe scena Teatrului Anton în Pann

vineri, 20 decembrie 2019

„Iarna poveștilor” în premieră pe scena Teatrului Anton în Pann.

sâmbătă 21 decembrie, ora 11.30, Sala Studio

 

Iarna poveștilor” pe un text și în regia tinerei regizoare Diana Ligi, se va juca în premieră pe scena Teatrului Anton Pann în această sâmbătă de 21 decembrie, de la ora 11.30, Sala Studio. Cu gândul la copilărie și la ceea ce însemna pentru fiecare dintre noi mirificul anotimp al iernii, tânăra regizoare Diana Ligi a reușit împreună cu trupa de actori păpușari a Teatrului Anton Pann să construiască un spectacol minunat, un spectacol realizat cu foarte multă acuratețe.

Povestea celor doi frați, Dănuț și Oana, cu preferinţe diferite în materie de joacă, care se pierd în marea de alb a iernii, sigur o să vă încânte. Cu ajutorul unei doamne, Doamna Poveste, și cu ajutorul altor personaje de basm, Oana reușete să-l găsească pe Dănuț. Stim cu toții de Alba ca Zapada sau de Gerilă, dar în”Iarna Poveștilor” veți vedea și alte personaje. Împreună cu ele ne vom bucura de frumusețea iernii și vom învăța o lecție foarte importantă, aceea a prieteniei și a ajutorului dat la timp.

Regizor de teatru, Diana Ligi, în vârstă de 26 de ani, cu studii la U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” București, este la cel de al doilea spectacol pus pe scena Teatrului Anton Pann, primul fiind ”Firul de Aur”. Spune ea, pasiunea pentru teatru i-a fost cultivată de mică de către părinții, tatăl, regizorul Valentin Ligi, luând-o cu el la majoritatea spectacolelor pentru copii. Crescând și absolvind studii de specialitate pentru ea bucuria de a monta un spectacol pentru copii este mare, îi oferă șansa de a face punte între viața adultă și copilărie. Cu fiecare spectacol se gândește la ce ar fi benefic pentru copii să rețină. Consideră că la vârstele copilăriei, pe lângă o poveste frumoasă, e nevoie și de un mesaj.

Copii vor identifica usor mesajul din ”Iarna Poveștilor” spectacol la care sunteți invitați să participați și dumneavoastră în această sâmbătă de 21 decembrie, de la ora 11.30, Sala Studio a Teatrului Anton Pann.

La final vă invităm să cunoașteți echipa care a contribuit la realizarea acestui spectacol.

Mânuitori păpuşi: Viorica Stamate, Marina Măgală, Maria Ştefan, Maria Dospina, și Cristian Bulagea.

Voci: Cristian Bulagea, Diana Ligi, Doru Perpelea, Robert Roiban, Viorica Stamate.

Păpuşi: Viorica Stamate

Regizor tehnic, construcţie, pictură decor: Doru Perpelea

Regie, scenografie, sunet: Diana Ligi

Poftiți la teatru!

                                                                                                                                                                                  

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe