Deputatul Remus Borza a fost numit consilier onorific al premierului Ludovic Orban

luni, 30 decembrie 2019
Deputatul Remus Borza a fost numit, luni, consilier onorific al premierului Ludovic Orban, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. El a fost consilier onorific și al fostului premier Viorica Dăncilă.

„Decizie privind acordarea calității de consilier onorific al prim-ministrului domnului Remus-Adrian Borza”, prevede decizia publicată în Monitorul Oficial.

Remus Borza nu va fi remunerat în calitatea sa de sfătuitor al lui Orban.

Remus Borza a înființat platforma Forța Națională, care a fost  transformată ulterior în partid, formațiune condusă acum interimar de Teodor Meleșcanu.

Viorica Dăncilă l-a numit pe Remus Borza în luna iunie a anului 2019 în funcția de consilier onorific pe probleme economice, însă l-a demis după numai o săptămână.

Borza a fost demis de Dăncilă după ce a avansat ideea unei noi ordonanțe care să modifice celebrele OUG 114/2018 și OUG 19/2019.
De asemenea, potrivit cotidianul.ro, Remus Borza a vorbit atunci și de o reducere a numărului de bugetari și o scădere a numărului de ministere. „Am crescut veniturile în sectorul bugetar, cred că suntem singura țară din lume care plătește mult mai bine salariații din sectorul public decât pe cei din sectorul privat. Trebuie să gestionăm 800.000 de bugetari, am gonflat foarte mult administrația. Și la Guvern trebuie să mai reducem din ministere. E mai eficient, mai rămân bani să facem și o fabrică în România”, a spus Borza, la Antena 3.

Biografie

M-am născut în 1973, pe 12 ianuarie, în localitatea Copalnic-Mănăștur. Sunt ceea ce mulți ar numi ”un băiat de la țară”, născut și crescut în Maramureșul istoric, care acum mulți ani a decis să plece în lume cu câțiva lei în buzunar și speranța că va reuși să schimbe lumea.

Am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, promoția 1995, iar în 1996 am obținut definitivatul. În 2002, am înființat societatea de avocați ”Borza și Asociații”. În această etapă a carierei, mi-am dorit să devin printre cei mai buni cinci avocați specializați în drept penal și am reușit. Convingerea mea dintotdeauna a fost că un om pasionat de munca sa poate deveni oricând un bun profesionist. Iar această credință am purtat-o cu mine întotdeauna în cariera mea.

După anul 2008, mi-am dat seama că este timpul să fac o schimbare. Alături de asociații și bunii mei prieteni, am hotărât să mă specializez în insolvențe și să încep proiectul Euro Insol. România se confruntă de foarte multă vreme cu lipsa de competitivitate, devenită evidentă după declanșarea crizei financiare. Am înțeles atunci că a venit momentul să mă implic în acest domeniu care avea neapărată nevoie de o nouă abordare inovatoare. Primul proiect a fost Plafar, prima reorganizare din țară prin care s-a reușit plata tuturor creanțelor la valoarea nominală. În iunie 2012, la doar o zi după încheierea mandatului de administrator judicial la Plafar, am primit mandatul unuia dintre cei mai mari producători de energie din țară, Hidroelectrica. De aici încolo, restul e istorie. După aventura Hidroelectrica, am devenit ”salvatorul Hidroelectrica” și unul dintre cei mai experimentați și performanți manageri din România. Am administrat active de peste 6 miliarde de euro, firmele conduse de mine înregistrând anul trecut o cifră de afaceri cumulată de peste 1,8 miliarde de euro și am contribuit la bugetul consolidat al statului cu peste 600 milioane de euro.

După ce am acumulat suficientă experiență în domeniul afacerilor și al avocaturii, mi-am dorit să împărtășesc și cu restul lumii poveștile pe care le-am trăit de-a lungul carierei mele. Așa au apărut colaborările cu numeroase publicații din țară, în care am scris articole și studii în Revista română de drept penal, Curierul Judiciar, Revista „Dreptul”, Revista ”Studii de Drept Românesc” și multe altele.

Din decembrie 2016 am devenit deputat de Brașov. Politica pentru mine a venit ca un pas firesc în viața mea. Am așteptat suficient ca să am experiența și maturitatea necesară pentru a face acest pas important. Îmi doresc să fac carieră în politică și îmi doresc să ridic societatea românească pe parcursul acestei cariere. Vreau, așa cum am spus mereu, să redăm România românilor! - Remus Borza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe