În perioada 2-20 decembrie, Parohia Călimănești I și Liceul Tehnologic de Turim din Călimănești au desfășurat activitățile proiectului educațional caritabil Împreună de Crăciun! Darurile elevilor, ale cadrelor didactice și cele din partea parohiei au ajuns la Complexul familial pentru recuperarea copilului cu dizabilități Goranu.
„Sărbătorile religioase sunt un prilej de bucurie şi de împăcare sufletească pentru creștini, dintotdeauna păstrători de tradiţii şi obiceiuri strămoşeşti. Avem misiunea de a-i învăţa pe copiii noştri să fie mai buni, să-şi iubească semenii şi să-i ajute atât cât le stă în putinţă. Prin activităţile de întrajutorare, le cultivăm elevilor sentimentul responsabilității, al datoriei, sensibilitatea şi capacitatea de receptare a valorilor autentic umane, îi învăţăm să preţuiască binele și să Îi mulțumească lui Dumnezeu în fiecare zi pentru darul vieții și al sănătății. Cu toții știm că bunătatea se dobândește de la o vârstă fragedă. Inițial părinții, apoi profesorii încearcă să familiarizeze copilul, prin diferite modalități, cu normele și valorile morale. Una dintre aceste valori este solidaritatea. Prin voluntariat, tinerii noștri se obișnuiesc să respecte, să ajute, să fie solidari, înțelegători, generoși, să redea zâmbetul pe chipul celor aflați în suferință și să rămână alături de ei. Sâmburele bunătății și al iubirii există în ei. Trebuie doar să știm cum să îl facem să rodească”, a precizat doamna Maria Corina Albinaru, profesor de religie la Liceul Tehnologic de Turism din Călimănești.
Vorbind despre proiect, părintele protoiereu Nicolae Laurențiu Ceaușu consideră că „faptele noastre sunt expresie a credinței în Sfânta Treime și, în același timp, o împreună lucrare a omului cu Dumnezeu. Ele sunt trepte vii ale unirii cu Dumnezeu şi, deopotrivă, cu semenii noştri, cum spune şi Sfântul Simeon Noul Teolog: „Mişc mâna mea şi Hristos întreg e mâna mea!” Faptele bune sunt, așadar, mijloacele de care creştinul se foloseşte pentru a urca spre Dumnezeu”.
Web Design by DowMedia