Arhiepiscopia Ramnicului: Daruri pentru copii și adulți instituționalizați în centre sociale din Băbeni

sâmbătă, 7 decembrie 2019

Arhiepiscopia Râmnicului, prin Sectorul Social-Filantropic și cu susținerea financiară a Protoieriei Râmnicu-Vâlcea, a organizat joi, 5 decembrie, o acțiune social-filantropică pentru 210 copii și adulți instituționalizați în două centre sociale din orașul Băbeni, județul Vâlcea.

Cu   binecuvântarea   Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, 110 copii și adulți instituționalizați în cadrul Centrului   de   recuperare și reabilitare neuropsihiatrică  Băbeni-1 și 100 de copii și adulți instituționalizați în cadrul Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Băbeni-2 au primit daruri şi au fost părtași, atât cât a reușit fiecare beneficiar, la clipe de   bucurie, dăruite de oameni cu inimă mare.

Înainte de împărțirea darurilor, Corul   Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, dirijat de pr. prof. dr. Siluan-Dumitru Scurtu, a interpretat câteva colinde tradiționale, vestind bucuria cea mare adusă omenirii prin Nașterea Domnului.

„În întâmpinarea  marelui  praznic   al   Nașterii   Domnului,   cu   gândul   la semenii noștri aflați sub povara singurătății, am mers în mijlocul acestora cu multă bucurie, ca semn al iubirii creştine faţă de aproapele. Cele peste 200 de persoane beneficiare din cadrul celor două centre au primit cu lacrimi în ochi tradiționalele colinde și darurile, ce au constat în cărți de rugăciuni, iconițe, dulciuri și fructe, pregătite cu mult drag pentru ei. Deși lucrurile noastre sunt puține, ne dorim ca acțiunea noastră să fie un moment de mângâiere, un prilej de bucurie şi lumină, în preajma marelui praznic”, a precizat Viorica Adriana Iancu, consilier social-filantropic eparhial.

Acțiunea socială nu este una singulară, ci este parte din programul social-filantropic pe care Arhiepiscopia Râmnicului, prin Sectorul Social-Filantropic și cele patru protoierii, le derulează periodic.

Aceste acțiuni sociale, a explicat părintele Protoiereu Nicolae Proteasa, au menirea de a veni întru sprijinirea materială și duhovnicească a persoanelor defavorizate social, dar și de a semnala comunității că printre membrii ei se află persoane cu diferite deficiențe psiho-fizice sau alte situații de risc social care au nevoie de sprijinul semenilor.

Alături de reprezentanții Arhiepiscopiei Râmnicului și Protoieriei Râmnicu-Vâlcea, au fost prezenți preoți de la parohii din municipiu și împrejurimile acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe