Remus Borza îi ia la rând pe Iohannis, Dăncilă, Barna, Diaconu! Câștigători vs. pierzători

duminică, 10 noiembrie 2019

Deputatul Remus Borza consideră că, în diaspora, în contextul alegerilor prezidențiale, voturile se vor împărți între Klaus Iohannis și Dan Barna.

„Pentru prima dată în 30 de ani, la alegerile prezidențiale, PSD luptă pentru locul doi, în condițiile în care, până acum, candidatul social democraților intra automat în turul al doilea cu cel mai mare scor. De data aceasta, candidatul PSD se luptă să ajungă în finală, unde oricum nu are nicio șansă în fața actualului președinte. Miza reală a acestor alegeri este cine se califică în turul doi, pentru că președintele se știe cine va fi. Adevărata bătălie se duce nu între Iohannis și Dăncilă, ci între Dăncilă și Barna. Dăncilă a pierdut câteva procente după trecerea moțiunii de cenzură și învestirea Guvernului Orban. Și Dan Barna a pierdut la rândul său în urma dezvăluirilor Rise Project și telenovela cu clasarea unui dosar penal ce îl vizează. Chiar dacă, intern, în România, candidatul USR-PLUS a pierdut șansa de a accede în turul doi, în diaspora lucrurile stau altfel. Acolo, Barna și Iohannis vor merge umăr la umăr. Multe voturi din diaspora se vor duce către Barna, pentru că românii din străinătate se raportează la alte valori și sunt mari șanse să interpreteze dezvăluirile din ultima perioadă ca fiind o făcătură electorală. Iohannis nu va lua 100% din voturile diasporei pentru că există și un grad de nemulțumire legat de performanța sa din acești cinci ani. E posibil, în anumite comunități din diaspora, ca Barna să obțină 60%, iar Iohannis 40%. Asta înseamnă pentru Barna vreo trei procente în plus la general, cât să o ajungă sau chiar să o depășească pe Viorica Dăncilă”, a spus deputatul Remus Borza în cadrul celei mai noi ediții a emisiunii „Borza Analytica” de la DCNews.

Cu privire la Mircea Diaconu, susținut de Pro România și ALDE, Remus Borza a precizat că nu are șanse să ajungă în turul doi al alegerilor. „Încă de la depunerea candidaturii sale, mi-am exprimat punctul de vedere. Diaconu nu a impresionat nici ca europarlamentar, nici ca actor. Nu a fost un monstru sacru al teatrului și filmului românesc, precum Marin Moraru, Amza Pellea, Toma Caragiu sau Dem Rădulescu”, a spus deputatul.

„România are nevoie de un președinte care să reconcilieze societatea, care să unească națiunea, nu să o dezbine. România are nevoie de un președinte care să transmită mesaje pozitive, să îndemne la reconciliere și dialog, să vegheze la respectarea Constituției și a drepturilor cetățenești, să gireze procesul de reformă și modernizare a statului și a marilor sisteme publice: învățământ, sănătate, administrație. Să medieze de o manieră onestă și constructivă relațiile dintre puterile și instituțiile statului, atunci când constată existența unor conflicte instituționale, ce ar putea afecta stabilitatea socială și creșterea economică”, a mai spus Remus Borza. (dcnews.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe