Prăznuirea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, ocrotitor al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea

duminică, 10 noiembrie 2019

„Sfântul Ierarh Nectarie ne învață să nu purtăm dușmănie celor care ne fac rău, pentru că el, față de cei care i-au făcut rău, s-a purtat cu blândețe, primind uneori cu bucurie cele ce se abăteau asupra sa, pentru că știa că prin ele își va sfinți sufletul”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie. Înaltpreasfinția Sa a săvârșit sâmbătă, 9 noiembrie, Sfânta Liturghie la biserica Adormirea Maicii Domnului din Centrul Eparhial.

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina este cel de-al treilea ocrotitor al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea. Întrucât în această perioadă în Catedrala Arhiepiscopală se lucrează la pavimentul acesteia, prăznuirea Sfântului Ierarh Nectarie a fost săvârșită la biserica bolniță a Centrului Eparhial. Pentru bucuria credincioșilor, a fost așezată spre închinare racla cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Râmnicului a reliefat învățăturile duhovnicești care reies din viața Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina.

„Biserica Ortodoxă săvârșește astăzi pomenirea unuia dintre cei mai mari sfinți ai secolului al XX-lea, poate unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei. Este vorba despre Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, un sfânt taumaturg, în special de bolile canceroase, dar și ajutător pentru toți cei care îi cer ajutorul. A fost născut la 1 octombrie 1864, în Silivria, un orăşel din provincia Tracia, în nordul Greciei, părinţii săi, deşi erau foarte săraci, erau nişte creştini devotaţi şi evla­vioşi. La botez a primit numele Anastasie. Pe când avea 20 de ani, povăţuit de Duhul Sfânt, a mers în insula Hios, unde a fost învăţător. După o perioadă a intrat în monahism sub numele de Lazăr, apoi la scurt timp, un cunoscut al patriarhului Alexandriei, văzând râvna sa cu care predica și slujea, i-a spus patriarhului Alexandriei care apoi l-a chemat pentru a-l hirotoni diacon, primind numele de Nectarie. În 1886 a fost hirotonit la Alexandria preot, apoi episcop. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie l-a făcut mitropolit de Pentapole. Vreme de mai mulţi ani Sfântul Nectarie a slujit în biserica Sfântul Nicolae din oraşul Cairo. Așa cum se întâmplă adeseori, a fost invidiat pentru smerenia sa de ceilalţi ierarhi din Egipt, care spuneau că Nectarie vrea să ia locul patriarhului. Atunci patriarhul Alexandriei a strâns sinodul și l-a depus în mod nedrept din treaptă. Sfântul Nectarie s-a întors apoi în Grecia, fiind numit directorul unei școli seminariale din Rizarion, unde a dat dovadă de multă smerenie, pentru că niciodată nu a mustrat pe cineva, iar prin purtarea sa a influențat în bine generații de preoți. După o vreme s-a retras în insula Eghina, unde a construit între anii 1904 și 1907 o frumoasă mănăstire de călugăriţe, cu hramul Sfânta Treime”, a spus Părintele Arhiepiscop Varsanufie.

Tămăduitor al bolilor de cancer

„Înainte de a muri, a fost chinuit mult de boala cumplită a cancerului, iar cu puțin timp înainte de a trece la Domnul a fost dus la spital în Atena, unde și-a dat duhul. Maicile cu preotul mănăstirii, când s-au dus să-i ia trupul și i-au dat vesta jos pentru a-l îmbrăca în veșmintele arhierești, au pus acea vestă pe patul unui bolnav, iar acela, fiind paralitic, a început să meargă. De atunci a început șirul minunilor știute ale Sfântului Ierarh Nectarie, care era cunoscut încă din timpul vieții sale drept un mare făcător de minuni. Peste insula Eghina s-a abătut o secetă vreme de trei ani și erau în pericol să moară oamenii și animalele, dar la rugăciunea Sfântului Ierarh Nectarie, Dumnezeu a pogorât ape din cer și atât de mult a plouat încât oamenii i-au cerut să se roage lui Dumnezeu pentru a opri ploile. Peste 40 de ani, mormântul său a fost desfăcut, sicriul cu trupul său au fost găsite intacte, iar din trupul său izvora mir. De aceea, el a fost așezat în biserică și mulți oameni au venit să îi ceară ajutorul. Părticele din sfintele sale moaște au ajuns și în România, pentru prima dată în anul 2002 la Mănăstirea Radu Vodă din București, apoi la Iași și în alte biserici din întreaga țară. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am adus și aici, la Arhiepiscopie, părticele din sfintele sale moaște pentru toți cei care se află în diferite neputințe, pentru că Sfântul Ierarh Nectarie nu vindecă doar bolile trupești, ci și bolile sufletești. Au fost oameni care s-au vindecat de patimi mari, cum ar fi beția, desfrâul, cerând ajutorul acestui om bineplăcut lui Dumnezeu”, a explicat Chiriarhul Râmnicului.

   Viața Sfântului Ierarh Nectarie este plină de învățături duhovnicești.

„Viața Sfântului Ierarh Nectarie ne învață, înainte de toate, să nu deznădăjduim, pentru că viața sa a fost un șir continuu de necazuri și de umiliri de la cel care avea o prăvălie, unde el intrase calfă, până în momentul în care a murit. El a fost tot timpul batjocorit și acuzat pe nedrept că vrea să ia locul patriarhului, că are purtări necuviincioase, însă acestea și multe altele erau doar minciuni din partea diavolului, care i-a văzut lucrarea virtuților sale. Sfântul Ierarh Nectarie ne învață să nu purtăm dușmănie celor care ne fac rău, pentru că el, față de cei care i-au făcut rău, s-a purtat cu blândețe, primind uneori cu bucurie cele ce se abăteau asupra sa, pentru că știa că prin ele își va sfinți sufletul. De asemenea, acest mare sfânt ne învață să alergăm la ajutorul Sfinților, fiindcă mari lucrări săvârșește Dumnezeu prin casnicii Săi, prin oameni bineplăcuți Lui care locuiesc împreună cu El. De aceea, când venim și cerem ajutorul Sfinților, ei mijlocesc pentru noi înaintea lui Dumnezeu și se fac chezași pentru ca noi să nu ne pierdem sufletul, să ajungem să-L cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu și să-L slăvim pentru darurile pe care ni le dăruiește în fiecare clipă a vieții noastre”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe