Copiii se simt mereu într-o continuă vacanță, imaginația și cheful lor de joacă atingând uneori cote maxime. Este o provocare constantă pentru părinți să găsească activități captivante pentru cei mici pentru a-i ajuta să-și consume energia într-un mod eficient.
Copiii au nevoie să se joace afară, indiferent de vreme. Vor respira aer curat și vor învăța să iubească activitățile fizice. Propunem 3 activități îndrăgite de copii, menite să le stârnească constant interesul.
1. Călătoriile
Fie că este vorba despre o drumeție la munte sau de un city break într-o capitală europeană, copiii vor fi foarte încântați să participe. Locurile noi explorate și descoperite îi fac să cerceteze în detaliu domenii cu care nu au mai interacționat până acum.
Vor fotografia peisaje, mașini, clădiri sau orice altceva vor considera că merită să nu fie uitat. Vor lega noi prietenii cu copii de alte naționalități și vor face schimb de experiențe.
Vor ieși din zona de siguranță și se vor simți siguri pe reflexele sale. Va fi o adevărată aventură să mânânce în aer liber, să asiste la un foc de tabără, sau să se învioreze spălându-se pe față cu apă din izvor.
Vor iubi natura mai mult decât înainte și, cu siguranță, vor fi mai atenți în a o proteja.
2. Joaca în aer liber
Curtea casei sau parcul din fața blocului pot fi minunate locuri de joacă. Pentru ca cei mici să se bucure din plin de frumusețea jocurilor în natură, au nevoie de jucării ce pot fi folosite în afara casei. Acestea îi vor ajuta să inventeze situații și scenarii interesante care îi vor ține ocupați ore bune. Joaca va fi în toi, iar ei vor fi foarte fericiți. Cu greu se vor desprinde de noul univers ludic creat atunci când se va lăsa întunericul.
Copilăria este etapa în care cei mici regretă că s-a inventat somnul. Dacă ar fi după ei, ar transforma noaptea în zi ca să aibă mai mult timp prețios de joacă.
3. Plimbările cu bicicleta
După un timp, tricicleta este înlocuită cu bicicleta, iar update-ul oferă o mare satisfacție copilului. Îi confirmă clar faptul că a crescut, că are de cel puțin două ori mai multă forță , dobândind astfel mult mai multă încredere în sine.
Plimbările cu bicicleta sunt activități relaxante care oferă copilului posibilitatea de a ajunge mai repede la locul dorit. Dacă la tricicletă avea nevoie de ajutor, aceasta fiind de regulă împinsă de părinți, în ceea ce privește bicicleta, copilul este direct răspunzător. El va ști traseul permis, va cunoaște regulile de circulație și se va descurca în orice situație.
Va deveni responsabil având grijă de aceasta și de accesoriile aferente ei. Își va pune de fiecare dată echipamentul de protecție și va încerca, pe cât posibil, să evite orice formă de accidentare.
Plimbările pot fi făcute în tandem cu părinții sau cu cei mai buni prieteni, lucru care-i va contura spiritul de echipă. Va ști să-i aștepte pe cei care merg mai încet, va reuși să se sincronizeze și va avea răbdare să meargă în coloană pe pistele de biciclete.
Pedalatul îi va îmbunătăți, în egală măsură, somnul și postura corpului, îi va reduce anxietatea, și îi va întări oasele. Dacă zilnic va pedala măcar 30 de minute, stilul de viață va fi, fără discuții, unul sănătos.
Indiferent de varianta aleasă prin care vrei să stimulezi copilul, este de lăudat faptul că iei parte activ la asta. În primii ani de viață, copiii au nevoie de ghidaj în absolut orice, iar cele mai bune repere sunt părinții.
Ei copiază acțiunile acestora și încearcă, de cele mai multe ori, să stabilească noi recorduri. Trebuie încurajați să exploateze din plin orice activitate le face plăcere pentru că aceasta este cea mai singura cale spre evoluție.