Peste câteva zile, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va aproba efectuarea schimbului de imobile între Primărie şi SC Vilmar SA, municipiul oferind terenul în suprafaţă de 5040 mp, Căzăneşti - punctul „La Munteni”, în valoare de 215.673 lei, în schimbul terenului în suprafaţă de 9537 mp situat în Râmnicu Vâlcea, strada Industriilor nr. 10, în valoare de 1.169.100 lei, cu destinaţia de drum public (strada Industriilor). Cheltuielile ocazionate de încheierea actului de schimb în formă autentică, vor fi suportate în mod egal, de către SC Vilmar SA şi din bugetul local. În aplicarea prevederilor HCL nr. 128/25.04.2019, a fost întocmită documentaţia tehnică de cadastru pentru înscrierea în cartea funciară a terenului de 5040 mp proprietate privată a municipiului, precum şi documentaţia tehnică de dezmembrare pentru terenul de 9537 mp oferit la schimb de către SC Vilmar SA, acesta fiind înscris în urma încheierii actului autentic de dezmembrare în Cartea Funciară nr. 55735.
Luna trecută au fost întocmite de către evaluator autorizat ANEVAR, rapoartele de expertiză tehnică de evaluare pentru imobile descrise mai sus, din care rezultă că valoarea de piaţă estimată a terenului în suprafaţă de 5040 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, Căzăneşti - punctul „La Munteni”, proprietatea privată a Municipiului, este de 215.673 lei (echivalentul a 45.400 euro), iar valoarea de piaţă estimată a terenului având destinaţia de drum (parte din Strada Industriilor), în suprafaţă de 9537 mp situat în Râmnicu Vâlcea, strada Industriilor nr. 10, având numărul cadastral 55735 - proprietatea societatăţii VILMAR este de 1.169.100 lei (echivalentul a 246.100 euro). Pin adresa înregistrată la Primăria municipiului, reprezentul legal al societăţii VILMAR a precizat că pentru realizarea schimbului de terenuri societatea este dispusă să ofere toată suprafaţa drumului fară a solicita compensarea valorică a celor două suprafeţe de teren, pentru finalizarea procedurilor demarate prin HCL nr. 128 din 25.04.2019, este necesară adoptarea unei hotărâri de efectuare a schimbului de terenuri.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia