Măsuţa de cafea: Cum o alegi în armonie cu decorul şi cu canapeaua

marți, 22 octombrie 2019

Sursa: Vivre

La prima vedere, alegerea unei măsuțe de cafea nu pare deloc dificilă. Nu trebuie decât să mergi în magazine, să alegi un model pe placul tău și să așezi noua piesă de mobilier în living.

Cu toate acestea, s-ar putea să observi ulterior că noua achiziție este prea mare, prea înaltă sau nu se potrivește cu stilul canapelei și al mobilei. De aceea, înainte să cumperi o măsuță de cafea, ar fi bine să ții cont de detaliile de mai jos.

Iată cum poți alege o măsuță de cafea perfectă pentru sufrageria ta:

 

1. Ia în calcul diferența de înălțime dintre măsuță și canapea

O măsuță prea joasă sau prea înaltă este extrem de inconfortabilă. Pentru a evita această situație, măsoară înălțimea șezutului canapelei. Apoi, stai în șezut și determină care e înălțimea la care ți-ar plăcea să ajungă suprafața mesei. Dacă ai pufuri sau taburete, ia-le și pe ele în considerare.

Ia măsurătorile cu tine și nu face compromisuri. Dacă îți place foarte mult un anumit model de masă, însă aceasta este prea înaltă, discută cu un consultant din magazin. Este posibil ca unele piese de mobilier să poată fi ajustate după preferințele clienților.

 

2. Alege măsuța în funcție de spațiul disponibil și de canapea

Între canapea și măsuță trebuie să existe suficient spațiu pentru picioare. Așadar, ia acest lucru în calcul când te ocupi de măsurători.

În cazul în care ai o canapea mai lungă, cu insule sau taburete suplimentare, poți alege, în loc de o măsuță, un set de două sau chiar trei. Acestea sunt în trend și arată splendid într-un living spațios. În plus, se adapteaza ușor în orice decor și pot fi mutate în funcție de ocazie.

 

3. Ține cont de proporții

Alegerea măsuței nu depinde doar de canapea, ci și de mobilierul din jurul ei. Măsoară spațiul disponibil și gândește-te că o masă prea voluminoasă, cu picioare groase, va crea un efect estetic neplăcut, în combinație cu un mobilier minimalist sau elegant.

Când pleci la cumpărături, orientează-te către forme și materiale similare cu mobila pe care o ai deja în living.

De exemplu, dacă ai o canapea cu spătar și margini rotunjite, alege o măsuță ovală sau rotundă. Dacă încăperea nu este foarte spațioasă, poți opta pentru o măsuță pătrată și joasă. Indiferent de situație, poți comanda ușor măsuțe de cafea de la Vivre, în diferite modele și culori.

 

4. Gândește-te la nevoile familiei

Unele persoane țin pe măsuța de cafea doar câteva reviste și o vază cu flori, în timp ce altele folosesc spațiul pentru gustări, telecomenzi, cărți sau alte obiecte.

În funcție de obiceiurile și necesitățile tale, alege o masă cu o suprafață potrivită. De asemenea, și alegerea materialului trebuie să fie făcută în funcție de nevoi. Dacă ai copii mici sau animale de companie, alege un material rezistent, precum metalul vopsit sau PAL-ul.

 

5. Stilul livingului

Cea mai bună decizie este să achiziționezi măsuța de cafea din aceeași colecție pe care ai ales-o pentru mobilierul din living. Însă, dacă acest lucru nu este posibil, încearcă să păstrezi un stil asemănător sau complementar.

De exemplu, dacă biblioteca și dulapurile sunt confecționate din lemn, poți alege o masă asemănătoare, din lemn natur, mat sau lăcuit. Tot în acest caz, poți opta pentru o măsuță din fier forjat, metal sau alte materiale naturale, care se vor integra perfect în designul natural.

În mod similar, dacă ai un mobilier ultramodern, din material lucios și cu finisaje elegante, o măsuță de cafea vintage, din lemn texturat, nu va fi deloc o alegere fericită. Optează, în schimb, pentru o măsuță din sticlă.

Așadar, înainte să cumperi măsuța de cafea, ține cont de sfaturile de mai sus. Te vor ajuta să iei o decizie bună și să obții un living modern, exact așa cum ți-l imaginezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe