O avarie la o magistrală subterană a lăsat municipiul Râmnicu Vâlcea fără gaze, căldură şi apă caldă.
Duminică seara, s-a produs o avarie la magistrala subterană de gaze a municipiului Râmnicu Vâlcea. Tot oraşul a fost afectat.
Prin sistemul naţional al apelurilor de urgenţă 112, s-a anunţat încă de duminică după-amiaza, 20 octombrie, o avarie la o magistrala subterană de gaze a municipiului Râmnicu Vâlcea. Deşi s-a identificat locul unde s-a produs avaria, pe strada General Magheru, în centrul oraşului, specialiştii de la Distrigaz (actionar principal: Engie Romania) nu au reuşit să remedieze defecţiunea. Întregul oraş a rămas fără gaze naturale, iar o parte dintre consumatori, care sunt debranşaţi de la sistemul central de termoficare şi au centrale pe gaze, şi fără căldură şi apă caldă. „Am intervenit cu o autospecială pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au precizat şi că la faţa locului au intervenit două echipaje de la Distrigaz care au luat măsura închiderii vanelor în aval de avaria produsă. Aceeaşi sursă a mai precizat şi că: „În consecinţă, consumatorii din zona centrală şi de nord a municipiului nu sunt alimentaţi cu gaze naturale”. Dar nu au fost singurii afectaţi, locatari dintr-un cartier estic al oraşului, Goranu, s-au plâns că nu mai sunt nici ei alimentaţi cu gaze naturale.
Dispeceratul Distrigaz nu a putut preciza timpul estimativ de remediere a avariei. După două ore de intervenţii, echipajul ISU Vâlcea s-a întors la bază raportând emisii de gaz zero, dar şi presiune pe conductă zero, nemaifiind nici un pericol pentru construcţii sau consumatorii din zonă. „Conform precizărilor făcute de dispeceratul Distrigaz, 21.500 consumatori (gospodării - n.r.) din Râmnicu Vâlcea nu sunt alimentaţi cu gaze naturale. Deoarece nu se poate lucra în condiţii de siguranţă pe timpul nopţii, lucrările pentru remedierea avariei au fost întrerupte până luni, 21 octombrie, ora 08.00. Se estimează că lucrările vor fi finalizate până la ora 18.00.” Ca atare, în cea mai mare parte, localnicii din Râmnicu Vâlcea vor rămâne fără gaze naturale, şi parţial fără căldură şi apă caldă, timp de aproximativ 24 de ore.
Citeste mai mult: adev.ro/pzoums
Web Design by DowMedia