În cadrul ședinței Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea se află pe ordinea de zi un proiect de hotărâre CONTROVERSAT: aprobarea documentaţiei de urbanism „PUD – Construire pensiune cu regim de înălţime S+P+1E, foişor, împrejmuire şi amplasare firmă luminoasă – strada Câmpului 18 A, Râmnicu Vâlcea”, beneficiar SC Lovagro SRL. Firma respectivă aparține chiar deputatului liberal Cristian Buican, dar se naște întrebarea, de unde va avea președintele PNL Vâlcea suma de 300.000 de euro pentru construirea pensiunii, în condițiile în care anul trecut abia a câștigat în total… 30.000 de euro de la Camera Deputaților și tot în 2018 și-a cumpărat un apartament în Râmnicu Vâlcea? Agentia Nationala de Integritate si Directia Nationala Anticoruptie vor intra in curand pe firul acestei afaceri! Pentru a evita suspiciunile penale ale construirii pensiunii, consilierii locali ar trebui să respingă sau să amâne propunerea, cu excepția poate a celor patru consilieri liberali, care vor vota și cu două mâini. Despre firma Lovagro mai spunem că anul trecut a avut afaceri de 10 miliarde de lei vechi, profit de 1 miliard de lei vechi, 7 salariați și tipul de activitate „Creșterea ovinelor și caprinelor”. In cazul in care consilierii locali vor aproba acest proiect controversat este posibil ca pe viitor sa fie invitati la discutii de anumite institutii ale statului…
La conferința de presă de vineri, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a lansat în dezbatere publică propunerea de reamenajare a Bazinului de apă acoperit de la Ștrandul Ostroveni, care nu mai poate fi finalizat niciodată în forma inițială din cauza costurilor exagerat de mari pe care ar trebui să le suporte din bugetul local Primăria Râmnicului. Astfel, edilul-șef a venit cu ideea transformării bazinului în două săli de sport, însă, în urma unei analize atente, ziarul nostru vine cu propunerea demolării complete a „construcției” și amenajarea pe același loc a unui Aqua Park asemănător cu cel de la Mirajul Oltului din Călimănești, cu tobogane și alte facilități. Un astfel de proiect ar implica costuri minime pentru bugetul local, ar fi gata până în vara anului viitor și ar atrage și mai mulți oameni la Ștrandul Ostroveni!!!
În cadrul consultărilor periodice pe care prefectul Florian Marin le are cu conducerile instituțiilor deconcentrate aflate în coordonarea Instituției Prefectului, a avut zilele trecute o întâlnire de lucru cu comisarul șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea, Daniela Mieilă. Aceasta a prezentat activitatea desfășurată de CJPC Vâlcea în primele 6 luni din acest an, dar și problemele și deficientele instituției: număr scazut de personal la un volum mare de activități, probleme de natură logistică și administrativă, aspecte ce țin de dubla subordonare a comisariatului, etc.
Nu se poate! Exista CJPC in judetul Vâlcea? Dupa cum se deruleaza comertul se pare ca nu. Toti marii comercianti fura la produsele ambalate ca in codru. Circa 50 grame la fiecare produs ambalat. Furnizorii de produse de panbificatie sint si ami lacomi. Indiferent cum cumperi piine si celelalte produse acestea sint mai usoare pina la 80 grame. Daca nu credeti faceti un experiment si o sa constatati ca aceasta este realitatea.
Probabil ca acele controale se fac la schimb , produse contra proces verbal de control. Poate si bani. Atunci nu ar avea de unde sa-si costruiasca palate si sa-si cumpere masini bengoase niste mici bugetari. Nu credeti? Atunci verificati si poate o sa constati ca aceasta este realitatea.
Statul ticalosit creat de un voda chior, inca isi arata efectele. Hotia este la loc de cinste.
Aude oare cineva?