Vara este anotimpul preferat de către cei mai mulți dintre noi. Și pe bună dreptate! Razele soarelui aduc zâmbete și multe momente de relaxare petrecute alături de cei dragi. În plus, cele mai multe concedii sunt stabilite din timp, pentru această perioadă a anului.
Chiar și așa, stresul și nervii își fac apariția, pentru că și vara trebuie să lucrezi, să petreci ore în trafic, să îi explici șefului că nu are dreptate, iar vacanța trece repede. Pentru a scăpa de stres ai nevoie de câteva metode de relaxare, care să te scoată din tumultul cotidian și să îți păstreze zâmbetul pe buze cât mai mult timp.
Iată 4 metode care nu te vor dezamăgi:
Yoga. Cu siguranță ai auzit despre această practică foarte iubită de către multe vedete de la Hollywood. Te ajută să te relaxezi, dar are mult mai multe beneficii. Este considerată hrană pentru suflet, minte și trup. Te “programează” , te restartează și te determină să elimini stresul, îți tonifică musculatura și este excelentă pentru flexibilitate, postură și echilibru. Dacă mergi la yoga doar cu gândul de a face sport, pornești greșit. Specialiștii spun că yoga ține mai mult de interior, de meditație și de o intâlnire cu “sinele”, iar aici se produc schimbări importante. Înveți să îți modelezi respirația și să îți controlezi gândurile.
Pe lângă faptul că vei avea o condiție fizică de invidiat, vei descoperi, în timp, că ai devenit un om mult mai pozitiv și că toate îți merg mai bine, atât în plan personal, cât și în plan sentimental.
Drumețiile te pot relaxa și îți vor purta gândurile doar spre lucruri pozitive. Aerul curat din pădure, ciripitul păsărilor, verdeața și poate câteva frăguțe găsite pe o cărare îți vor însenina ziua. Știi deja că “mersul pe jos, face piciorul frumos”, așa că, pune în practică. Poți pleca într-un weekend la munte, să urmezi un traseu stabilit, alături de alți amatori de drumeții. Dacă se lasă și cu un picknick și socializare, cu atât mai bine.
Exerciții fizice
Mișcarea este un adevărat izvor de sănătate pentru minte și pentru trup, foarte importantă, nu doar pentru o condiție fizică bună sau pentru a scăpa de cele câteva kilograme în plus. Trebuie să fie un stil de viață. Exercițiile fizice au o contribuție majoră asupra psihicului uman, iar acest lucru spune tot, deoarece creierul este motorul întregului organism. Dacă nu îți place să mergi la sală, să alergi în parc sau nu ai timp de drumeții, poți găsi alternative. O plimbare cu bicicleta este, de asemenea, benefică. Tehnologia avansează, iar bicicletele electrice de la DB SOLAR sunt în vogă anul acesta! Iar dacă timpul este problema majoră, să știi că poți alege să mergi la serviciu cu o astfel de bicicletă. Te vei relaxa, vei face mișcare, iar când vei ajunge seara, acasă, vei descoperi că ești plin de energie, gata de o nouă activitate.
Citește în fiecare zi. Pe lângă faptul că vei afla lucruri noi, care se vor dovedi utile pe parcurs, lectura îți va da o stare de bine. Este important să deschizi o carte, să o răsfoieși, nu să pornești laptopul sau tableta. Fă-ți un obicei din a citi. Seara, înainte de a adormi, deschide o carte și citește câteva pagini. Vei avea un somn mult mai liniștit, te vei odihni, iar minte ta va fi la ceea ce citești, nu va rememora stresul de peste zi. Dimineața te vei trezi mult mai energic și mai pozitiv!
Așadar, indiferent de stresul de peste zi, găsește metode prin care să te îndepărtezi de griji și probleme, măcar pentru câteva ore. Cu răbdare, vei reuși să îți controlezi gândurile și să privești viața într-un mod pozitiv!
sursa foto: shutterstock.com
Web Design by DowMedia