UPS face cea mai mare achiziție de gaze naturale regenerabile încheiată vreodată în S.U.A.

sâmbătă, 29 iunie 2019

 

UPS a anunțat un acord cu Clean Energy Fuels Corp pentru achiziționarea a 170 de milioane de galoane de gaze naturale regenerabile (RNG) până în 2026. Acesta este cel mai mare angajament pentru utilizarea RNG luat până în prezent de către orice companie din Statele Unite, cu un consum de 22.50 – 25.00 de milioane de galoane / an.

RNG reprezintă o parte esențială a strategiei UPS de a crește consumul de combustibil alternativ până la 40% din totalul achizițiilor de combustibil până în 2025, susținând eforturile liderului de logistică de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în flota terestră cu 12% până în 2025.

"Lumea are o problemă cu gunoiul. Și lumea are o problemă cu emisiile. Producerea gazele naturale regenerabile din surse bio, cum ar fi depozitele de deșeuri și fermele de crestere a vitelor, nu numai că transformă gunoiul în gaz, ci îl transformă într-un gaz curat",  a declarat Mike Casteel, directorul UPS de achiziții pentru flote. "Deoarece RNG este susținută de infrastructura națională existentă utilizată pentru transportul gazelor naturale, este o soluție câștigătoare care va ajuta UPS să-și atingă obiectivele ambitioase de sustenabilitate. În același timp, sperăm că angajamentul nostru pe șapte ani, fără precedent, servește drept catalizator pentru adoptarea RNG și de către alte companii ".

UPS a folosit mai mult de 28 de milioane de galoane de RNG în flota terestră începând cu anul 2014. Aceasta înseamnă că compania va utiliza într-un an aproape același cantitate de RNG pe care a folosit-o în ultimii cinci ani. Prin trecerea de la motorina la RNG, vehiculele UPS care alimentează la 18 stații de carburanți aflate în proprietatea societății și care funcționează în 12 state vor realiza o reducere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră, până la 1.074.000 de tone de GES pe durata contractului. Aceasta este echivalentă cu plantarea a 17.000.000 de copaci, eliminarea a 228.000 de autoturisme de pe șosea sau reciclarea a 374.000 de tone de deșeuri care altfel ar fi fost trimise la depozitul de deșeuri.

http://www.gnvmagazine.com/en/ups-realiza-la-mayor-compra-de-gas-natural-renovable-en-los-ee-uu-2/

În România, Denisson Energy, firmă membră a grupului Antares, și Asociația Gazului Natural pentru Vehicule NGVA România dezvoltă proiectul CNG România, care vizează implementarea a 9 stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG ) de-a lungul coridoarelor pan-europene.

Proiectul, în valoare de 5,2 milioane de EUR, este derulat în cadrul programului CEF al Agenției pentru Inovație și Rețele (INEA) a Comisiei Europene și este cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din valoarea acestuia.

Detalii despre proiect și stadiile de implementare puteți găsi accesând www.cngromania.eu.

Notă: Responsabilitatea privind această publicație revine integral autorului. Uniunea Europeană nu este responsabilă pentru modul în care sunt utilizate informațiile publicate.

Antares bun

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe