Celebrul zugrav bisericesc Pârvu Mutu a pictat Manastirea Mamu din Lungesti

sâmbătă, 15 iunie 2019

 

Sfânta Mănăstire Mamu se află în satul Stănești-Lunca din comuna Lungești, județul Vâlcea. Zidită între anii 1695-1696, de către Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, biserica poartă până astăzi pictura originală, lucrată în frescă de celebrul zuvrav bisericesc Pârvu Mutu.

Acest locaș monahal a fost întemeiat la începutul secolului al XVI-lea. Se cunosc puține date legate de prima ctitorire din acest loc. Se crede că prima biserică a fost ctitorită de familia boierească a Buzeştilor. O altă variantă asupra primilor ctitori susţine că mănăstirea ar fi fost întemeiată de jupâneasa Vilaia, din familia Mogoşeştilor.

La 1437, anul atestării documentare a satului, moşia Mamul se afla în stăpânirea boierilor Rutas, Coica, Novac şi Straţimir. Mai târziu, ea a devenit proprietatea Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Denumirea satului Lungeşti apare prima dată într-un document din 23 noiembrie 1586. De atunci şi până în zilele noastre, satul şi-a păstrat numele neschimbat. Într-o cronică a lui Radu Greceanu se află scris: Mănăstirea ce se chema Mamul ot sud Vâlcea, care este hramul celui întru sfinţi părintele nostru Nicolae Mirlichischi, Cidotvoret făcătorul de minuni, care mai înainte era făcută de lemn şi se trăgea despre Buzeşti.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe