CUM A AJUNS FIRMA VIOBETI COMIMPEX SRL, CU UN SINGUR ANGAJAT, SĂ FIE ORGANIZATOR AL ZILELOR IMNULUI LA RAMNICU VALCEA?!

miercuri, 26 iunie 2019

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iunie 2019, a aprobat programul manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional, în perioada 26 iulie - 29.07.2019, precum și acordul de colaborare între Municipiul Râmnicu Vâlcea şi Viobeti Comimpex SRL în vederea organizării evenimentelor desfăşurate cu ocazia Zilelelor Imnului Naţional din zona Splaiului Independenţei. S-a mai decis suportarea sumei de 124.635 lei (TVA inclus) din bugetul local, Cap. Sponsorizări şi Cap. 67 Cultură, recreere, religie. Pe 29 iulie 2019 se împlinesc 171 de ani de când imnul de astăzi al României - pe cântecul Deşteaptă-te, române!, pe versurile poetului Andrei Mureşanu şi muzica lui Anton Pann - era cântat, pentru prima oară într-un cadru oficial, pe locul actualului Parc Zăvoi al Râmnicului. Momentul este descris in Raportul nr. 10 al comisarului extraordinar districtual Dumitru Zăgănescu către Ministerul Trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti. Acest document a stat la baza adoptării Legii nr. 99/1998 - a Zilei Imnului Naţional, care statuează data de 29 iulie ca zi îr: care se sărbătoreşte acest simbol al României, confirmând, astfel, momentul petrecut li. 29 iulie 1848 pe aceste meleaguri.

CUM A AJUNS O FIRMĂ, CU UN SINGUR ANGAJAT, SĂ FIE ORGANIZATOR AL ZILELOR IMNULUI LA RAMNICU VALCEA?!
Pe afişul oficial al manifestărilor de la Ramnicu Valcea urmeaza sa apara, alături de Primaria Ramnicu Valcea un alt organizator. Este vorba despre o societate comercială din Bucureşti: SC Viobeti Comimpex SRL.
Firma are domeniul principal de activitate servicii de restaurant şi aparţine unui anume Turcu Vergil, care este şi singurul angajat al societăţii.
La o simplă căutare pe Google, dupa cum noteaza si giurgiuonline.com, societatea comercială care se va ocupa de fapt în acest an de organizarea zilelor oraşului este implicată în mai multe manifestări ” cu cântec”, la alte evenimente similare din ţară:
„CIUDĂŢENII… O firmã din Bucureşti, care a jupuit comercianţii bârlãdeni la faimosul Festival al Caşului, eşecul total de anul trecut, va organiza anul acesta în perioada 20-22 iulie, Târgul de Sf. Ilie. Dacã anul trecut comercianţii bârlãdeni au luat cu asalt Consiliul Local Municipal (CLM) Bârlad, fãcând scandal cã se preferã o firmã care i-a jupuit de bani, anul acesta aceiaşi comercianţi sunt „parteneri” cu aceeaşi firmã!
Este vorba despre firma bucureşteană, Viobeti Comimpex SRL, care are un singur angajat şi a fãcut profit de peste 485 000 de lei anul trecut! Cel mai ciudat este modul cum a ajuns aceastã firmã sã organizeze festivaluri la Bârlad. Primarul Dumitru Boros nu ştie nimic, iar noul director al pieţelor (DAPPC Bârlad), Iulian Bâca, strânge din umeri şi zice cã habar nu are de ce Viobeti Comimpex organizeazã aceste evenimente.” – http: //www.vremeanoua.ro
” Gardul de scânduri (cetatea Zargidava, în concepția organizatorului SC VIOBETI COMIMPEX SRL, plătit de Primăria Roman cu 100.000 de lei) sprijinea stingher memoria fostului cartodrom, într-o parte a zăvoiului pe unde altădată se auzeau zumzăind roiurile de carturi din toată țara. Acum istoria locului a ajuns să fie luată în râs chiar de primarul și consilierii romașcani care au votat acest ghiveci kitschos cu nume de mare “festival”. Cât despre istoria națională, dacă e să te iei după comunicatul Primăriei Roman cu programul manifestărilor, a fost scufundată pentru totdeauna într-un ocean de fake news ” -https: //salutaridinroman.ro
” O firmã din Bucureşti, Viobeti Comimpex SRL, a stârnit iarãsi scandal între presa localã şi CLM Bârlad, printr-o asociere suspect de secretã dintre firma în cauzã şi Primãria Bârlad.
Viobeti Comimpex SRL are un singur angajat, şi de prin 2017 nu a mai cãlcat în Bârlad, fiind preferatã pentru organizarea de evenimente o firmã localã. „- http://vaslui.robo-stiri.ro
„Timp de 4 zile, Slobozia s-a aflat sub asediul unui Festival dubios, organizat de către firmă Viobeti Comimpex SRL, al cărei asociat unic este un anume Vergil Turcu, specializat în «țepe» administrative oriunde pe teritoriul României. Oficialii locali cunosc situația, însă susțin că «acordul-cadru» este legal, iar Slobozia a beneficiat timp de 4 zile de un «festival tradițional al meșteșugarilor». ” – http://www.independentonline.ro

In atentia primarului Mircia Gutau

Sunt doar câteva referinţe despre ” seriozitate” evenimentelor similare realizate în alte oraşe din ţară de către firma care se ocupă de organizarea Zilei Imnului National la Ramnicu Valcea. Speram ca in ceasul al 12-lea, primarul Mircia Gutau si consilierii locali vor reanaliza aceasta asociere…

Asociaţia pentru drepturi de autor a compozitorilor, UCMR – ADA, a raportat mai multe manifestări organizate de către SC VIOBETI COMIMPEX SRL, evenimente pentru care firma nu şi-a onorat obligaţiile financiare către artişti.

Fiind o manifestare de amploare, la care sunt aşteptaţi să participe mii de ramniceni, este de urmărit modul în care inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Valcea vor reuşi să verifice modul în care sunt respectate normele tehnice pentru organizarea târgurilor şi expoziţiilor de produse alimentare, cuprinse în regulamentul adoptat de către Consiliul Local Ramnicu Valcea...

1-1

Cum motiveaza Primaria Ramnicului asocierea cu dubiosii de la Viobeti

„Datorită anvergurii sale naţionale, ca urmare a derulării sale în mijlocul sezonului estival, Ziua Imnului Naţional reprezintă, la aceri moment, cea mai amplă sărbătoare publică care este organizată la Râmnicu Vâlcea. De-a lungul ediţiilor organizate anterior apariţiei documentului legislativ, sărbătoarea s-a diversificat şi i-au fost adăugate noi elemente, pentru fi pe măsura aşteptărilor unor categorii cât mai diverse de cetăţeni ai municipiului şi de vizitatori din afara municipiului. O serie de evenimente au devenit, astfel, tradiţionale pentru Zilele Imnului Naţional: seria de concerte din municipiu, Târgul Meşterilor Populari din România din Parcul Zăvoi, Festivalul de Film CineVil (Ediţia a IX-a), procesiunea solemnă pe traseul Primăria municipiului - Parcul Zăvoi din data de 29 iulie, competiţii sportive etc. La ediţiile din anii trecuţi, concertele de pe Splaiul Independenţei au fost organizate direct de către Primăria municipiului, constatatându-se o serie de disfuncţionalităţi, generate de dezacordurile privind modalităţile de plată a artiştilor, ofertele agenţiilor de impresariat impuneau achitarea în avans a costurilor aferente deplasărilor, cazării artiştilor şi a meselor luate de aceştia, fapt imposibil de respectat de către Primăria muncipiului, în condiţiile legii. Ca atare, se propune ca la ediţia din acest an a Zilelor Imnului Naţional activitatea de organizare a concertelor de pe splaiul Independenţei, precum şi a spectacolului pirotehnic aferent să se facă în parteneriat cu un agent economic, care să preia cheltuielile aferente (plată artişti, plată transport, masă şi cazare artişti, plată scenotehnică, plată spectacol pirotehnic, taxe UCMR-ADA) în schimbul încredinţării suprafeţei de pe splaiul Independenţei, ce ar urma să fie exploatată din punct de vedere comercial de către partener (agenţi comerciali, parc de distracţie etc). Ca urmare a acestui parteneriat, Primăriei municipiului îi revine obligaţia de a asigura, în mod gratuit pentru prestator, serviciile poliţiei locale, jandarmeriei, pompierii, ambulanţa, poliţia, in conformitate cu Legea nr. 60/1991, precum şi cheltuielile ocazionate de consumul energiei electrice şi a apei potabile”, se menționează în raportul primăriei.

 

Tiberiu Pirnau, Petre Coman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “CUM A AJUNS FIRMA VIOBETI COMIMPEX SRL, CU UN SINGUR ANGAJAT, SĂ FIE ORGANIZATOR AL ZILELOR IMNULUI LA RAMNICU VALCEA?!”

  1. […] Așa se pare dacă parcurgi programul manifestarilor din 2019. Păi, dacă tot se plânge că nu sunt bani să termine investițiile, domnul primar putea foarte bine să marcheze strict Ziua Imnului pe 29 iulie și atât! A apelat la management-ul firmei Viobeti care deja fusese identificată cu un singur angajat și cu ceva probleme. https://ziaruldevalcea.ro/2019/06/26/cum-a-ajuns-firma-viobeti-comimpex-srl-cu-un-singur-angajat-sa-… […]

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe