Tăriceanu (ALDE): Recomandarea noastră este să nu se voteze la acest referendum, pentru nu a intra în jocul preşedintelui

sâmbătă, 11 mai 2019

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, marţi după-amiază, că recomandarea ALDE către membrii şi simpatizanţii partidului este să nu voteze la referendumul din 26 mai „pentru a nu face jocul preşedintelui”, Tăriceanu catalogând referendumul privind justiţia drept „o temă parazitară, care ocultează alegerile„.

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, marţi, că există un „deficit de dezbatere” pe temele europene şi că nu era nevoie de referendumul pe teme de justiţie convocat de preşedintele Klaus Iohannis.

„Nu ne trebuia o temă parazitară, cum este cea cu referendumul, care să oculteze subiectul principal pentru care se organizează alegerile din 26 mai”, a spus Tăriceanu.

În acest context, întrebat dacă le va cere membrilor şi simpatizanţilor ALDE să nu voteze la referendum, preşedintele Senatului a spus că recomandarea sa este în acest sens.

„Fiecare are libertatea să procedeze cum crede, dar în condiţiile date, rezultă clar că recomandarea noastră este să nu se voteze la acest referendum pentru nu a intra sau nu a-i face, dacă vreţi, jocul preşedintelui” a precizat Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în 25 aprilie decretul referitor la întrebările pentru referendum.

Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European, informează news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe