După lucrări ample de moderinzare și extindere a clădirii Moda Sârguința SCM (Modas) din centrul Râmnicului, imobilul stă aproape... părăsit de peste doi ani de la finalizarea lucrărilor, doar o farmacie la parter stricând „peisajul”. Se pare că un motiv al acestei situații inedite este un litigiu între Moda Sârguința și firma constructoare, valoarea lucrării de modernizare depășind valoarea de 1 milion de euro, o sumă greu de găsit pentru cei de la „Modas”. La începutul anului 2010, Moda Sârguinţa a primit mai multe termene pentru a începe lucrările de demolare parţială a clădirii şi de renovare a imobilului care rămânea după demolare. Însă, cu largul concurs al fostului primar Rădulescu, cei de la Moda Sârguinţa şi-au permis să arunce la coş două decizii ale consiliului local şi să nu dea atunci măcar un strat de var pe faţada clădirii. De fapt, cei de la Moda Sârguinţa au profitat din plin de slăbiciunile fostului edil-șef Romeo Rădulescu şi şi-au permis să calce legile din România şi deciziile consiliului local fără ca să păţească nimic.
Web Design by DowMedia