SCM Rm. Vâlcea a ajuns la a 15 victorie consecutivă, după succesul obţinut joi seară, în Bănie, 25-19 în disputa cu SCM Craiova . După o primă repriză foarte echilibrată, liderul s-a desprins decisiv în partea secundă şi nu a mai avut emoţii pe final, câştigând cu 25-19 – noteaza prosport.ro
SCM Rm. Vâlcea traversează un sezon fabulos, pe care îl poate concretiza cu titlul de campioană. Florin Verigeanu, conducătorul clubului vâlcean, spune că SCM încearcă să calce pe urmele Oltchimului. „Mai e mult până la titlu, suntem fericiţi că am câştigat un meci greu, la Craiova, derby de Oltenia va fi mereu foarte spectaculos şi disputat. Sperăm să nu facem paşi greşiţi până la jocul din 13 martie cu CSM şi atunci vedem ce va fi, care pe care. Vâlcea are o istorie în spate şi încearcă să calce pe urmele fostului Oltchim. În viaţă îmi doresc să fiu mereu în faţă, dacă îmi pun ceva în cap, încerc să fie ceva de calitate. Primarul din Vâlcea este un om de sport, ştie ce înseamnă şi ne ajută foarte mult, aşa cum ar trebui să fie toate primăriile din ţară. Meci de meci jucăm cu sala plină, e un lucru bun” a declarat preşedintele secţiei de handbal, Florin Verigeanu.
Marele derby, SCM – CSM Bucureşti este programat pe 13 martie, la Râmnicu Vâlcea. În turul campionatului, în Capitală, Vâlcea s-a impus cu 22-19, iar în cazul egalităţii de puncte, primul criteriu de departajare sunt rezultatele directe.
Web Design by DowMedia