Prioritățile primarului din Orlești, Constantin Cîrstina: modernizarea infrastructurii și ridicarea standardului de viață a comunității

joi, 14 februarie 2019

 

În anul 2019, primarul comunei Orleşti, Constantin Cîrstina, a declarat că, din bugetul local, dorește continuarea amenajării trotuarelor pe ambele sensuri, până la hotarele comunelor cu care se învecinează, astfel încât cei care tranzitează comuna să nu vadă diferențe între o comună și un oraș, dar și amenajarea parcului central. Primarul consideră că, pe lângă infrastructură, imaginea unei localități este dată categoric și de trotuarele amenajate peisagistic, cu lampadare, dar și iluminat public modern. Primarul Constantin Cîrstina are două proiecte de implementat, investiții care privesc satele Scăioși și Aurești, şi unde vor demara lucrările de apă şi canalizare în toamna acestui an: „Vom pune la punct reţeaua de apă şi canal din cele două sate, unde deja există o creştere a construcţiilor şi unde era nevoie categorică de ridicare a standardelor și sper ca, cel târziu, în toamnă să putem da ordinul de începere a lucrărilor”. Potrivit comunicării oficiale a Ministerului Dezvoltării Regionale, Primăriei comunei Orlești i-a fost alocată suma de peste 7,4 milioane de lei (1,7 milioane de euro) pentru obiectivul de investiţii „Alimentare cu apă, canalizare și stație de epurare, satele Scăioși, Aurești, comuna Orlești, județul Vâlcea”. În următorii ani, prioritățile declarate ale primarului din Orlești, Constantin Cîrstina, sunt modernizarea infrastructurii și ridicarea standardului de viață a comunității. După ani şi ani de eforturi, primarul liberal al comunei Orleşti a reuşit să transforme în bine localitatea vâlceană, iar acum are aproape toate străzile asfaltate, cu o dispunere geografică între râul Olt şi dealurile viilor. Primarul Constantin Cîrstina a anunţat că un investitor privat a demarat construcția unei ferme piscicole, prin fonduri europene. La sfârşitul anului trecut, primarul comunei Orleşti, Constantin Cîrstina, a semnat contractul de finanţare pentru realizarea celui mai modern sanatoriu pentru vârstnici, acesta urmând a fi realizat chiar în zona centrală a localităţii: „Viitorul sanatoriu de odihnă şi tratament va fi amplasat într-o zonă foarte liniştită, ferită de zgomot şi poluare, dispunând de 1000 mp utili, o curte desfăşurata pe 1000 mp amenajată peisagistic cu terasă tip restaurant, terasa deschisă cu şezlonguri şi canapele, foişoare de lemn, mese şi scaune, pavilion, săli de tratament, club, unde să fie oferită independenţă, sănătate şi siguranţă fiecărui rezident şi totodată un mod de viaţă care să îi ferească de grijile specifice vârstei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe