Deputat Eugen Neata: Îl felicit pe primarul orașului Horezu, Nicolae Sărdărescu, pentru că a reușit să dea drumul la pârtia de schi!

duminică, 10 februarie 2019

Ne facem datoria față de oameni, așa cum am promis în campania electorală!

Oamenii care ne-au ales să îi reprepzentăm în Parlamentul României, sunt prioritatea noastră!
Vineri, 09 februarie 2019, împreună cu colegul meu deputat, Vasile Cocoș, m-am deplasat la biroul parlamentar din orașul Horezu, unde am avut întâlniri și discuții cu cetățenii despre problemele cu care se confruntă și despre modul în care acestea pot fi rezolvate, cât și despre proiectele legislative finalizate și în curs.
Împreună cu președintele PSD Horezu, Popescu Cristian, am vizitat și zona montană Romani. Îl felicit pe primarul orașului Horezu, Nicolae Sărdărescu, pentru că a reușit să dea drumul la pârtia pe care a amenajat-o într-un timp foarte scurt.
Le transmit tuturor să aibă încredere în noi. Vom merge mai departe cu programul de guvernare și vom realiza tot ce am promis!
Așa cum am mai spus, susțin toate proiectele benefice de interes local și mă implic pentru ca acestea să se realizeze.
Una dintre legile benefice pentru zonele montane este “Schi în România”, lege la care am lucrat cu câțiva colegi din Parlament și care urmează să intre în ședința de vot final a Camerei Deputaților (cameră decizională).
O lege care simplifică scoaterea definitivă din fondul forestier și pentru beneficiarii unităților administrativ teritoriale, dar și pentru persoane fizice sau juridice, care nu vor mai trebui să achite sume astronomice statului, o lege care să permită punerea în valoare a imensului potențial turistic al României!
Se vor dezvolta investiții în infrastructura montană, se vor moderniza domenii schiabile, va crește gradul de confort oferit turiștilor, și implicit va înzeci numărul acestora.
Cu toții cunoaștem activitatea președintelui Consiliului Județean, Constantin Radulescu, care a reușit să atragă foarte multe fonduri pentru județul nostru și parte din proiectele prezentate în sedințe sunt în derulare, iar acest lucru contribuie la dezvoltarea lui.
Voi rămâne la fel de activ și aproape de oameni, așa cum am facut-o și în cei doi ani de mandat!
Vă mulțumesc celor care îmi sunteti aproape și aveți încredere în mine!

Deputat PSD,  Eugen Neata

52001743_2241806275883577_6188149714270027776_n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 comments on “Deputat Eugen Neata: Îl felicit pe primarul orașului Horezu, Nicolae Sărdărescu, pentru că a reușit să dea drumul la pârtia de schi!”

  1. Domnule deputat, daca tot ati vizitat zona montana Varful lui Roman, ati intrebat pe cei raspunzatori de ce nu curge la robineti apa potabila in toata statiunea ? Stiti ca sant zeci (poate peste 100) de proprietari de case de vacanta care de la Anu Nou nu se pot bucura de investitia facuta in aceasta zona din cauza lipsei apei potabile ? Stiti ca sant proprietari de pensiuni, care in loc sa-si primeasca turistii, trebuie sa ceara scuze si sa anuleze rezervari tot din lipsa apei potabile ? Toti cei de mai sus platesc impozite la Orasul Horezu , care nu face NIMIC pentru ei. Rusine ! P.S. Ar fi de bun simt sa imi raspundeti a aceste intrebari !

  2. omnule deputat, ne bucuram ca ati avut ocazia sa vedeti zona montana Varful lui Roman. Din pacate, ati vazut doar “Gazeta de perete” , ca in vremea comunistilor.
    Ati intrebat pe cei raspunzatori de ce nu curge la robineti apa potabila in toata statiunea ?
    Stiti ca sant zeci (poate peste 100) de proprietari de case de vacanta care de la Anu Nou nu se pot bucura de investitia facuta in aceasta zona din cauza lipsei apei potabile ?
    Stiti ca sant proprietari de pensiuni, care in loc sa-si primeasca turistii, trebuie sa ceara scuze si sa anuleze rezervari tot din lipsa apei potabile ?
    Stiti ca doar drumul de acces catre partia mult trambitata este deszapezit, iar drumurile catre celelalte pensiuni si cabane se deszapezesc cu mare intarziere sau deloc ?
    Ar fi trebuit sa faceti aceasta vizitain urma cu o saptamana sau doua, cand pe drumurile secundare zapada avea 1,5m... nu acum cand au deszapezit la comanda fiindca veniti Dvs. in vizita .
    Toti cei de mai sus platesc impozite la Orasul Horezu , care nu face NIMIC pentru ei. Rusine !
    P.S. Ar fi de bun simt sa imi raspundeti la aceste intrebari !

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe