Sprijin financiar consistent din partea primarului din Băile Olăneşti, Sorin Vasilache, pentru Biserica „Izvorul Tămăduirii”

luni, 21 ianuarie 2019

 

Primarul oraşului Băile Olăneşti, Sorin Vasilache, anunţă că prin Decizia nr. 88/2018, Consiliul Local Băile Olăneşti a aprobat reapartizarea de la bugetul local a sumei de 25.000 lei cu titlul de ajutor financiar către Parohia Băile Olăneşti, sumă ce va fi utilizată pentru conservarea, amenajarea şi întreţinerea clădirilor Bisericii Izvorul Tămăduirii din oraşul Băile Olăneşti. Documentele justificative privind decontarea sumei alocate vor fi transmise la compartimentul Buget-contabilitate din cadrul Primăriei oraşului Băile Olanesti la momentul fiecărei operaţiuni privitoare la efectuarea lucrărilor de conservare, amenajare şi întreţinere a clădirilor din cadrul Bisericii Izvorul Tămăduirii. La data de 26 noiembrie 2018, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat acordul de parteneriat cu Primăria Olăneşti, precum şi documentaţia tehnico-economică, faza DALI şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Îmbunătăţirea infrastructurii de turism în oraşul Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea”, la valoare de circa 5 milioane de euro cu TVA. Prin proiect se propune reabilitarea a 4 străzi şi modernizarea/amenajarea a 2 parcuri din staţiunea Băile Olăneşti. Terenurile care fac obiectul proiectului fac parte din domeniul public al judeţului Vâlcea, după cum urmează: strada Tudor Vladimirescu: suprafaţă - 24.786 mp, conform Hotărârii Consiliului Local al oraşului Băile Olăneşti nr. 68/24.08.2018; strada Mihai Eminescu (zona Izvor 24 - intersecţie strada Tisa): suprafaţă - 9.395 mp, aflată în domeniul public; strada Comanca suprafaţă - 12.500 mp, aflată în domeniul public; strada Glodeanu suprafaţă - 12.000 mp aflată în domeniul public; Parcul Parâng - situat pe strada Livadia, având o suprafaţă de 6.700 mp, aflat în domeniul public (poziţia nr. 3) potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.362/2001; Parcul Poşta - situat pe Aleea Castanilor, având o suprafaţă de 4.800 mp, aflat în domeniul public (poziţia nr. 6), potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.362/2001. Oraşul Băile Olăneşti este o staţiunea turistică de interes naţional, definită conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr.852/2008, pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice, cu modificările şi completările ulterioare. Conform Ghidului Solicitantului - condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul POR 2014 - 2020 şi Ghidului Solicitantului - condiţii specifice pentru apelul de proiecte POR documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI) este anexă obligatorie la cererea de finanţare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe