Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, la hramul bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din parohia Crețeni, Protoieria Drăgășani a fost organizată o procesiune cu icoana sfântului ocrotitor, în ajun, la sărbătoarea Botezului Domnului.
Părintele protoiereu Daniel Bîrneață a săvârșit slujba Aghezmei celei Mari la biserica monument istoric Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - filie a parohiei, la care a luat parte un sobor de preoți din cadrul Protoieriei Drăgășani și numeroși credincioși.
„Este un moment deosebit să participăm în această sfântă zi a Bobotezei în număr așa de mare la prima Procesiune religioasă, organizată în parohia noastră, acum, când simțim aripile îngerești ale Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului cum ne ocrotesc și ne înconjoară, pregătind sărbătoarea hramului comunității noastre. Nădăjduim ca acest bun început de împreună-prăznuire și mărturisire să fie an de an momentul nostru de unitate și comuniune în dreaptă-credință, așa cum picăturile de agheazmă coborâte de pe cruce și busuioc pe frunțile noastre ne unesc pe toți în Duhul Sfânt, în iubirea Preasfintei Treimi, arătată în zilele acestea lumii întregi", a încheiat părintele protoiereu Daniel Bîrneață cuvântul său catehetic.
Web Design by DowMedia