Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, au acționat la data de 22 ianuarie a.c., pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență.
Polițiștii au verificat mai multe unități economice, existând suspiciuni că în unele din aceste locații se practică ilegal jocuri de noroc .
În urma acțiunii polițiștii au deschis două dosare penale, pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și amenințare, în care sunt cercetate două persoane.
De asemenea au fost aplicate sancțiuni contravenționale în baza O.U.G 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat, de 1500 de lei și s-au confiscat 86 de lei.
La activitate au participat și jandarmii.
Web Design by DowMedia