În acest an, primarul comunei Păuşeşti-Măglaşi, Alexandru Dediu, va începe lucrările de modernizare a dispensarului medical şi a şcolii din satul Valea Cheii, ambele proiecte au finanţare cu fonduri atrase de la Ministerul Dezvoltării: „În primăvară, se vor relua lucrările de construire a podului din satul Pietrari, peste pârâul Olăneşti, o investiţie de peste 700.000 euro, cu bani alocaţi pentru situaţii de urgenţă. Anul trecut am demarat întocmirea proiectul pentru extinderea reţelei de gaze naturale pentru toată localitatea, iar anul acesta documentaţia va fi depusă, în vederea finanţării, la Ministerul Dezvoltării. Anul acesta ne-am propus să finalizăm lucrările de modernizare a trotuarelor, fiind ultimul an din contract. Proiectul se derulează pe o perioadă de trei ani, în prezent lucrările sunt realizate în procent de 50%, iar anul acesta vom aloca din bugetul local diferenţa de sumă pentru finalizarea lucrării. Vom mai aloca fonduri din bugetul local pentru asfaltarea unor uliţe, care în prezent sunt pietruite, însumând o lungime de 6 kilometri şi cadastrarea tuturor drumurilor comunale”. La sfârşitul anului trecut, Primăria Păuşeşti-Măglaşi a alocat suma de 1.000 lei din bugetul local pe anul 2018 în vederea premierii doamnei Stanca Floarea, domiciliată în comuna Păuşeşti-Măglaşi, sat Ulmeţel, la împlinirea vârstei de 100 ani. Tot anul trecut, Consiliul Local al Comunei Păuşeşti-Măglaşi a mai aprobat devizul general actualizat al obiectivului de investiţii „Reabilitare Dispensar Medical Uman, Comuna Păuşeşti-Măglaşi, judeţul Vâlcea”, la suma de peste 200.000 de euro. În anul 2019, primarul Alexandru Dediu va implementa proiectul „Centru de zi şi unitate de îngrijire la domiciliu în comuna Păuşeşti Măglaşi, judeţul Vâlcea”, care se va depune spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Prioritatea de investiţii 8.1 - Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreare, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de colectivităţile locale, Obiectivul Specific 8.3 - Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale, Grup vulnerabil: persoane vârstnice, Apelul 1 Servicii sociale şi socio-medicale pentru vârstnici.
Web Design by DowMedia