Compania de Transport Municipal (EMT) Madrid își mărește flota de autobuze pe Gaz Natural Comprimat

miercuri, 30 ianuarie 2019

 

Compania de Transport Municipal din Madrid (EMT), Spania, a lansat o comandă producătorului german de automobile Daimler, pentru 276 autobuze marca Mercedes-Benz Citaro alimentate cu gaz natural comprimat, comandă ce va fi executată și livrată în următorii doi ani.

Aceasta este a treia comandă pe care EMT o lansează către Daimler după cea din 2016 de 82 unități și cea din 2017 de 314 unități. Comanda se referă în intregime la modelul cu doua uși si 12 metri lungime care utilizează motorul OM 936 G, care functionează atat pe gaz natural comprimat cat si pe biogaz.

Daimler precizează că, prin utilizarea gazului natural comprimat ca si combustibil, autobuzul produce  mai puțin CO2 decât un motor diesel, în timp ce pe biogaz emisiile de CO2 sunt inexistente. În plus, modelul alimentat pe CNG este cu patru decibeli mai silențios decât un autobuz standard, astfel încât se reduce și poluarea fonică.

Compania a subliniat că, prin această comandă, Compania de Transport Municipal din Madrid va opera în 2020 cu 672 de autobuze Citaro alimentate cu gaze naturale. În prezent, flota EMT constă din 2.000 de autobuze, care acoperă 90 de milioane de kilometri și transportă 430 de milioane de pasageri pe an.

sursa: http://www.gnvmagazine.com/eng/noticia-madrid_emt_will_receive_276_citaro_natural_gas_buses_up_to_2020-5487

 

În România, Denisson Energy, firmă membră a grupului Antares, și Asociația Gazului Natural pentru Vehicule NGVA România dezvoltă proiectul CNG România, care vizează implementarea a 9 stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG ) de-a lungul coridoarelor pan-europene.

Proiectul, în valoare de 5,2 milioane de EUR, este derulat în cadrul programului CEF al Agenției pentru Inovație și Rețele (INEA) a Comisiei Europene și este cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din valoarea acestuia.

Detalii despre proiect și stadiile de implementare puteți găsi accesând www.cngromania.eu.

Notă: Responsabilitatea privind această publicație revine integral autorului. Uniunea Europeană nu este responsabilă pentru modul în care sunt utilizate informațiile publicate.

Antares bun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe