Nașterea Domnului și unitatea Bisericii - Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Nașterea Domnului
și unitatea Bisericii

Scrisoare pastorală la Sărbătoarea
Nașterii Domnului

Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal și preaiubiților credincioși din cuprinsul
Arhiepiscopiei Râmnicului,
Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,
iar de la noi părintești binecuvântări!

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

„Vremea este să lucreze Domnul!”(Psalmul CXVIII, 126), astfel ne prooroceşte împăratul David, prevestind peste veacuri taina cea mare a Naşterii lui Hristos pe care o sărbătorim acum. De astăzi, Domnul începe să lucreze pentru mântuirea noastră, a tuturor celor care Îl mărturisim pe Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om din iubire de oameni. Nimeni să nu fie nepăsător faţă de lucrarea lui Dumnezeu! Hristos vine în lume să ne facă fii ai Celui Preaînalt, împreună-moştenitori după făgăduinţă (Galateni III, 29).
Praznicul ce ne stă înainte reprezintă împlinirea legământului dintre Dumnezeu şi oameni. Pruncul Iisus, născut în ieslea Betleemului, luminează timpul vieţii fiecăruia dintre noi şi a lumii întregi, căci şi anii se sfinţesc prin numărarea lor de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Întreaga făptură se minunează de taina pogorârii lui Dumnezeu la noi şi tresaltă plăpând sub smerenia arătată de Fiul lui Dumnezeu, Care Se naşte trupeşte din Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria.
Naşterea Mântuitorului Hristos, de care se bucură toată zidirea, ne face să reflectăm mai adânc la taina Întrupării, căci modul unirii celor două firi, dumnezeiască și omenească, în unica Persoană a Fiului lui Dumnezeu, este modelul unităţii Bisericii. Fiind o comuniune teandrică, Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, în care unitatea credincioşilor imită unitatea Sfintei Treimi. „Adunarea în Biserică este, înainte de toate, Taina iubirii. Noi mergem la biserică pentru iubire, pentru iubirea cea nouă a lui Hristos Însuşi, Care ni Se dăruieşte în unitatea noastră” .
Aşadar, Biserica Îl reprezintă pe „Hristos extins cu trupul Lui îndumnezeit în umanitate” , după cum și textul imnografic din slujba Crăciunului întărește: „Cerul și pământul s-au unit astăzi, născându-Se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la cer s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om, Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta și noi, lăudându-L, să-I strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pacea pe care ne-a dăruit-o nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru, slavă Ție” .
Prin Întruparea Sa, Hristos Domnul a luat „pârga umanității” , asumând în Sine trupul universal al Bisericii: „N-a luat trupul cerului, ci trupul Bisericii. Cerul e pentru Biserică, nu Biserica pentru cer” . Cap al Bisericii, Hristos Domnul, devenit om, stă în legătură veșnică cu umanitatea, locuind prin Duhul în inimile noastre, „ca, avându-L pe El în noi, să strigăm cu îndrăzneală: Avva Părinte, să înaintăm cu ușurință spre toată virtutea și, pe lângă aceasta, să stăm puternici și nebiruiți în fața uneltirilor diavolului și a împotrivirilor” . Coordonatele acestei învățături sunt subliniate în chip vădit și în cântările Bisericii: „Că fără trup fiind, S-a întrupat de bună voie. Și S-a făcut Cel Ce era, Ceea ce nu a fost, pentru noi, și nelipsind din fire, S-a împărtășit amestecării noastre; îndoit S-a născut Hristos, lumea cea de sus, vrând să o plinească” .
Sfântul Maxim Mărturisitorul explică în Cuvântul său ascetic care este scopul înomenirii Celei de a doua Persoane a Sfintei Treimi: „Din această pricină Fiul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu, Cuvântul Cel mai dinainte de veci, Care este din Dumnezeu-Tatăl, izvorul vieții și al nemuririi, ni S-a arătat nouă celor ce ședeam în întunericul și în umbra morții, Întrupându-Se din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, ne-a arătat chipul unei viețuiri de formă dumnezeiască” . Vedem astfel că Biserica reprezintă tocmai această formă a viețuirii dumnezeiești, care reface comuniunea omului cu Dumnezeu, redând adevărata noimă, adevăratul sens existenței lumii acesteia. Explicând în amănunt scopul înomenirii Domnului, același Sfânt Părinte nvață că: „De vrei să cunoști scopul Domnului, ascultă cu luare aminte: Domnul nostru Iisus Hristos, fiind Dumnezeu prin fire și primind să Se facă om pentru iubirea de oameni, născându-Se din femeie, S-a coborât sub Lege, după dumnezeiescul Apostol, ca, păzind poruncile întocmai ca un om, să desființeze osânda cea veche a lui Adam. Știind așadar Domnul că toată Legea și Proorocii atârnă în aceste două porunci ale Legii: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, și pe aproapele tău, ca pe tine însuți» (Luca X, 27)” .
Trupul pe care l-a luat Fiul lui Dumnezeu, prin nașterea Sa din Fecioară, este semnul văzut al iubirii infinite a lui Dumnezeu față de oameni, spre a-i ridica pe aceștia din robia păcatului. Ziditorul ia asupra Lui chipul zidirii: „Văzând Ziditorul pe om pierind, pe cel ce l-a zidit cu mâinile, plecând cerurile, S-a pogorât întrupându-Se din Fecioară” , rezidind-o în Templul Trupului Său, care constituie Biserica. Înomenirea Mântuitorului Hristos aduce o nouă stare pentru fiecare dintre noi, punând începutul unei vieți noi: viețuirea întru Împărăția lui Dumnezeu ca prezență reală încă din această lume în și prin Biserică.
Mărturia Sfântului Ioan Botezătorul despre Hristos ca Miel al Jertfei în Biserică a avut un efect deosebit asupra ucenicilor lui, determinându-i pe aceștia să se schimbe din ucenici ai omului, în ucenici ai Domnului, iar prin aceștia lucrând la schimbarea tuturor în Duhul Sfânt „căci Hristos nu vânează numai Iudeea, ca la început, sau numai sămânța din Israel, ci tot neamul care a căzut prin Adam. Fiindcă harul nu a venit numai peste o parte, ci binele din credință a venit peste toată omenirea” . Dumnezeiescul Părinte Grigorie Palama vorbește explicit despre Biserică ca taină a Trupului lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, arătând că prin Nașterea lui Hristos „Cuvântul – Cel Care mai înainte de veci și necuprins și Atotțiitor ca Unul Care este fără de casă, fără acoperiș, fără sălaș – Se naște acum în peșteră cu trupul și ca un prunc Se așază în iesle și Se vede cu ochii și Se pipăie cu mâinile și se înfașă în scutece, și vine acum la făptura cea zidită, nu ca o ființă care să nu fi fost mai înainte, nici ca un trup, care, adus întru ființă, peste puțină vreme moare, nici ca o minte îngerească, unindu-Se cu un trup întru alcătuirea unei ființe raționale, ci Dumnezeu, contopind în chip neamestecat cele două firi în realitatea unui ipostas divino-uman” . Prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, oamenii nu sunt cotrupești doar între ei, ci și cu Dumnezeu Fiul născut din Fecioară, realizându-se nu doar unitatea neamului omenesc, ci și unitatea dintre om și Dumnezeu, după cum Sfântul Chiril al Alexandriei arată în scrierile sale: „Căci Hristos este legătura noastră, Același fiind și Dumnezeu și om. Iar despre unirea în Duhul, pășind pe aceeași cărare a explicațiilor, vom spune iarăși că, primind toți Unul și Același Duh, înțeleg pe Cel Sfânt, ne unim în oarecare mod și între noi, și cu Dumnezeu. Căci, deși suntem mulți și deosebiți și în fiecare face Hristos să Se sălășluiască Duhul Tatălui și al Său, Acesta este Unul și neîmpărțit, adunând și ținând în unitate duhurile noastre distincte, aceasta făcându-ne pe toți să ne arătăm în El ca una” . În acest sens, lămurit lucru este faptul că Biserica ne adună pe toți în unitatea duhovnicească, Hristos Domnul dăruindu-Se pe Sine în Biserică prin Trupul și Sângele Său, dar și prin cuvântul propovăduit ca împărtășire de Cuvânt – Logos.

Dreptslăvitori creștini,
Unitatea duhovnicească a Bisericii, dată de Hristos Domnul în Duhul Sfânt, presupune de la noi o responsabilitate mare. Cunoscuta afirmație a Sfântului Ciprian „extra Ecclesiam nulla salus” (în afara Bisericii nu există mântuire) exprimă în chip real învățătura Mântuitorului Hristos că în afara comuniunii de iubire, bazată pe dreapta credință, nu există mântuire. Fiecare persoană, ca membru al Bisericii, nu doar că trebuie să se îngrijească de sine, păzindu-se de păcat ca slăbire a unității eclesiale, ci trebuie să se îngrijească cu responsabilitate și iubire jertfelnică de aproapele lui, după cum și Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos” (Efeseni IV, 2-7).
Societatea în care trăim promovează tot mai des indiferenţa, răzvrătirea şi nerecunoştinţa. Am uitat ce este dorul după Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele nostru. Trăim doar pentru trup şi trupul se revoltă prin boală. Ne afundăm prea mult în probleme şi priorităţi trecătoare şi pierdem timpul mântuirii. Ne temem de moarte, nemaiamintindu-ne că Hristos ne-a scăpat de veşnicia morţii. Nu mai zâmbim şi nu mai întindem mâna celui de lângă noi, pentru că nu ne mai este dor de viaţa veşnică. Pe zi ce trece, pierdem omenia pe care Părintele Dumitru Stăniloae o lăuda ca fiind unică în lume: „Poporul român, punând omenia ca sensibilitate a umanităţii la unitatea ei în vârful valorilor imanente, a avut în ea nu numai izvorul tuturor valorilor, ci şi garanţia unităţii. Omenia este sensibilizarea umanităţii din mine şi descoperirea unităţii dintre ea şi umanitatea celuilalt. Umanitatea, fiind comună diferitelor subiecte umane, îşi afirmă şi îşi activează unitatea prin sensibilitatea manifestată în relaţia dintre subiectele care sunt purtătorii aceleiaşi umanităţi” .
Braţele întinse şi plăpânde ale Pruncului Hristos ne cheamă, iară și iară, la iubire, bunăvoință și milostenie. Dezbinarea actuală a societății românești nu poate fi vindecată până nu alungăm de la noi duhul trufiei și al egoismului care ne depărtează unii de alţii şi de Dumnezeu. „Căci, născându-Se Domnul şi Dumnezeul nostru din rătăcirea iernii şi a frigului amăgirii, ne-a adus din nou la primăvara bucuriei, asumându-Şi chipul nostru şi înnoindu-l pe acesta odată cu asumarea trupului Său. Şi purtând în întregime ceea ce era al nostru, afară de păcat, ne-a făcut prin înfiere fii ai Aceluiaşi Tată şi dimpreună moştenitori ai împărăţiei Sale” .
Sărbătoarea Nașterii Domnului este, în același timp, un praznic al familiei creștine; o sărbătoare în care trebuie să simțim dragostea și bucuria familiei în care trăim. Să ne întărim familia noastră în iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu, crescându-ne copiii în frică de Dumnezeu, dragoste de Biserică și valorile strămoșești ale Neamului nostru! Modelul suprem de mamă al Maicii Domnului ne cheamă să fim mai atenţi la copii, să învăţăm de la ei simplitatea, bunătatea şi curăţia, calităţi fără de care nu vom putea moşteni Împărăţia Cerurilor. Naşterea minunată a lui Hristos din Fecioara Maria ne arată că voia lui Dumnezeu se împlineşte în sufletele smerite şi pline de credinţă: „Şi ai născut şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amândouă cu firea, Fecioară. Cel Ce S-a născut din tine înnoieşte legile firii, şi pântecele a născut nesimţind dureri. Unde Dumnezeu voieşte, se biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte” .
Să luăm aminte la magii care au venit să se închine la Nașterea Mântuitorului, aducând obolul lor de iubire înaintea Pruncului dătător al iubirii. Milostenia nu este doar o virtute, ci și o poruncă bisericească. Să împlinim porunca milosteniei pentru a împărtăși și a ne împărtăși din dragostea de aproapele și de Dumnezeu. Iubirea față de aproapele este și criteriul ultim de la Judecata de Apoi. Căci nu vom fi judecați după ranguri, funcţii sau iscusinţe omeneşti, ci numai după criteriul împlinirii poruncii iubirii aproapelui: „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei XXV, 34-36).
Unitatea Bisericii trebuie să fie model paideic pentru unitatea socială. Așa cum iubirea dumnezeiască arătată în Persoana Mântuitorului Hristos stă la temelia Bisericii, la fel iubirea față de semenul nostru stă la temelia unității Neamului, fapt pentru care mijlocim în Dumnezeiasca Liturghie: „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.
După cum ştiţi, Biserica noastră a rânduit ca la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, în fiecare biserică de parohie sau de mănăstire, să se înalţe rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul ce a trecut, dar și de cerere, pentru a primi binecuvântarea dumnezeiască în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou în care vom intra.
Anul 2019 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, astfel și în Arhiepiscopia Râmnicului se vor desfășura o serie de activități prin care nu doar că vom omagia personalitățile din trecutul Neamului nostru, care s-au remarcat printr-o activitate administrativ-gospodărească deosebită, ci, mai mult, vom învăța că fiecare, întru chemarea sa, trebuie să își pună în valoare talantul pe care l-a primit de la Dumnezeu și să înmulțească talanții primiți în dar spre întărirea în iubirea milostivă, după exemplul vrednicilor noştri înaintași.
Fie ca sărbătoarea Naşterii Domnului, a Noului An și a Botezului Domnului să vă aducă multă pace, sănătate, bucurie îmbelșugată şi întărire, spre slava Pruncului Iisus Cel născut şi în sufletele noastre!

Un An Nou binecuvântat!

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul, Cel Născut în ieslea Betleemului, rugător,

† VARSANUFIE
Arhiepiscopul Râmnicului

Dată în Reședința Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, la Praznicul Nașterii Domnului din Anul mântuirii 2018