Începând din data de 1 ianuarie 2019, Primăria comunei Pietrari va institui taxa specială de salubrizare

miercuri, 12 decembrie 2018

 

Peste câteva zile, Consiliul local al comunei Pietrari va decide ca, începând cu data de 1 ianuarie 2019, să se instituie în raza administrativ-teritorială a comunei taxa specială de salubrizare aplicată în cazul prestaţiilor de care beneficiază producătorii de deşeuri individuali, fară contract de prestări servicii publice de salubrizare, încheiate cu operatorul acestor servicii publice. Cuantumul taxei speciale de salubrizare în cazul persoanelor fizice fără contract este de 13,2 lei/persoană/lună, fără TVA iar pentru persoanele juridice fără contract este egală cu 158,37 lei/mc fără TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor de colectare, transport şi depozitare. Operatorul serviciilor de salubritate împreună cu Biroul contabil - financiar fiscal, compartimentul taxe şi impozite din cadrul Primăriei comunei Pietrari vor ţine la zi evidenţa tuturor utilizatorilor cu şi fară contracte de prestări servicii în vederea decontării prestaţiei direct din contul deschis în acest scop. În conformitate cu HCL Pietrari nr. 38/2006, SC Urban Braşov SA, în calitate de operator al serviciilor publice de salubritate în comuna Pietrari, asigură colectarea, transportul şi depozitarea, în vederea eliminării, a deşeurilor nepericuloase de la toţi utilizatorii, acestor servicii, persoane fizice şi persoane juridice. Potrivit prevederilor din Legea serviciului de.salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru asigurarea finanţării serviciului de salubrizare, utilizatorii achită contravaloarea serviciului de salubrizare prin: tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare; taxe speciale, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual fară contract. Astfel persoanele care nu sunt în relaţii contractuale cu operatorul de salubritate şi produc la rândul lor deşeuri, similar cu cei care au contractat aceste servicii, beneficieaza în mod fraudulos de aceleaşi servicii de care beneficiează şi acele persoana care au încheiat contracte pentru aceste servicii, în sensul că acele reziduri care emană de la aceste persoane sunt colectate şi transportate în vederea eliminării la rampa de deşeuri. în consecinţă se impune instituirea taxei speciale de salubrizare. Beneficiarii serviciului public de salubrizare pentru care se instituie taxa specială de salubrizare sunt: persoanele fizice care nu au încheiat contract de prestări servicii cu operatorul serviciilor publice de salubritate în comuna Pietrari; persoanele juridice care nu au încheiat contract de prestări servicii cu operatorul serviciilor publice de salubritate în comuna Pietrari; persoanele fizice şi juridice ale căror contract a fost denunţat în mod unilateral de către operatorul de servicii publice de salubrizare, pentru neachitarea contravalorii serviciilor prestate în termen de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe