Comuna Pietrari se află pe lista localităților câştigătoare ale primului apel de proiecte din Programul intitulat WiFi4EU

duminică, 16 decembrie 2018

Comuna Pietrari se află pe lista localităților câştigătoare ale primului apel de proiecte din Programul intitulat WiFi4EU şi va folosi cuponul valoric de 15.000 de euro pentru instalarea de echipamente Wi-Fi în acele spaţii publice unde în acest moment nu există conectivitate Wi-Fi gratuită. Astăzi, cu susținerea domnului primar Nicolae Moraru, a avut loc semnarea acordului de grant cu Agenţia Executivă pentru Inovaţie şi Reţele (INEA) a Comisiei Europene.
Satele și orașele valcene care vor primi bani europeni prin inițiativa WiFi4EU în această primă etapă sunt: Rm.Valcea, Ocnele Mari, Amărăști, Slătioara, Danicei și Pietrari.
Prin acest proiect administrația locală intenţionează extinderea soluţiei Wi-Fi cu acces la internet gratuit securizat în toate zonele publice de pe teritoriul localității – parcuri, zone pietonale, pieţe şi clădiri publice, biblioteci, centre de sănătate, etc. – astfel încât să se creeze o infrastructură digitală a localității.
Comisia Europeană a anunţat lista localităţilor câştigătoare ale primului apel de proiecte din Programul intitulat WiFi4EU, prin care un număr de 224 de localităţi din România vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro fiecare, pentru instalarea de puncte de acces public şi gratuit la internet wireless. În total, Comisia Europeană a alocat 42 milioane de euro pentru toate cele 2.800 municipalităţi din întreaga Uniune Europeană, care vor beneficia de finanţare.

Crina Popescu - Biblioteca Pietrari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe