Îngerii îi călăuzesc pe oameni, sunt mijlocitori între cer și pământ, ajutându-i să înțeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu. Îngerul păzitor are menirea de a-l ajuta pe om, fiind în același timp aproape de om, dar și aproape de Dumnezeu. Pe 8 noiembrie îi sărbătorim pe Sfinții Mihail și Gavril. Ei au fost cei care au vestit nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.
Omul împreună cu îngerul său păzitor lucrează împreună, trag laolaltă pentru îndeplinirea acelorași scopuri. Ei sunt două ființe care lucrează împreună la același proiect. Omul și îngerul său sunt două ființe ce au aceeași rădăcină. Iată care sunt cele 8 lucruri pe care nu le știai despre îngeri.
1. Sărbătoare Sfinților arhangheli Mihail și Gavril este de fapt sărbătoarea tuturor îngerilor. Primul care a fost sărbătorit este Mihail, după care a urmat arhanghelul Gavril/Gabriel și mai cunoscut este Rafael, sărbătorit de catolici.
2. Cuvântul sobor înseamnă adunare, fiind un cuvânt vechi de proveniență slavă. Acesta se referă la adunare de oameni, sfat, consfătuire, întrunire.
3. Cuvântul arhanghel provine din limba greacă veche – archangelos archon , care înseamnă conducător, și aggelos, care înseamnă înger.
4. Titlul sărbătorii în calendarul ortodox este Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri
5. În icoane, îngerii sunt pictați cu aripi, cu chip uman. În biserici îi vedem pe catapeteasmă, pe peretele despărțitor între altar și restul bisericii. Pe celelalte două uși laterale de la intrare, sunt înfățișați Sfinții Mihail și Gavril, Mihail pe ușa din stânga și Gavril pe ușa din dreapta.
6. Îngerii păzitori sunt primiți cu ocazia botezului.
7. Sărbătoarea lor este cu o săptămână înainte de începerea postului Nașterii Domnului.
8. Cifra 8 reprezintă simbolul vieții veșnice, infinitul.
Sursă foto: doxologia.ro
Web Design by DowMedia