Brigada Rutieră transmite frecvent statistici cu privire la numărul de amenzi date, suma lor și numărul de permise ridicate. Sunt prezentate ca un trofeu mai ales după zilele de sărbătoare sau după weekendurile de vară, care, de obicei sunt mai aglomerate. Deputatul independent Remus Borza se declară oripilat de ceea ce se întâmplă și atrage atenția asupra situației în care sunt puși șoferii.
"Ținem 30.000 de milițieni în stradă care stau la pândă să ne facă la buzunar, ca tâlharii, pe vremuri, să ne ia punctele, să ne ia bănuțul, în condițiile în care avem peste 600.000 de dosare penale cu autori necunoscuți nesoluționate. Locul acestor polițiști este la secție ca să rezolve dosarele penale. Acești agenți de Poliție ar fi mai bine să patruleze prin cartiere și prin mijloacele de transport în comun pentru a preveni furturile, tâlhăriile, violurile, traficul de droguri. Sunt un om care a văzut toată lumea asta, în lung și-n lat, 130 de țări de pe toate continentele. Nicăieri nu am văzut atâta Poliție Rutieră. Ministerul de Interne justifică prezența masivă a polițiștior în stradă pentru a preîntâmpina și diminua numărul de accidente. Dar statisticile din anii '90 încoace arată că tot atâția oameni mor anual în accidente, în jur de 2.000 de persoane anual, chit că jumătate din efectivele Poliției Române sunt în stradă", a spus Remus Borza, în emisiunea "Borza Analytica".
Deputatul independent a precizat că, recent, a vizitat Letonia, Estonia și Lituania, având închiriată o mașină. În prima zi, până și-a instalat aplicația Waze, a luat mai multe radare pentru depășirea de viteză. Amenzile i-au venit acasă, în România. Le-a plătit și subliniază un factor esențial: "Nu m-a oprit niciun polițist în trafic, în condițiile în care am făcut peste 3.000 de km, depășind de câteva ori viteza maximă admisă. Amenzile pe care le-am primit în România, la vreo lună de zile, erau decente ca valoare. 20-30 euro pentru fiecare abatere. În România, o amendă ajunge să fie mai mare decât salariul minim pe economie. În schimb, în țara noastră, Poliția Rutieră este omniprezentă, o risipă inutilă de resursă umană, logistică și financiară. Polițistul de la Rutieră, de cele mai multe ori, blochează și nu fluidizează traficul. Reprezintă un factor de stres suplimentar, pe lângă aglomerația și ambuteiajele cotidiene. Evident, deranjează și prin atitudine. Deseori, arogant și chiar agresiv. Scopul lui în viață este să te umilească, să-ți ia cât mai multe puncte, cât mai mulți bani, permisul de conducere sau să îți facă un dosar penal. E o mentalitate de milițian, tipic bolșevică".
Radare în loc de polițiști
Remus Borza propune ca pe străzi să fie puse radare din metru-n metru, ca-n țările civilizate, iar polițiștii de la rutieră, din stradă, să fie duși în secții, unde să fie repartizați pe alte domenii de activitate.
"Nu avem nevoie de 30.000 de polițiști în trafic. Să pună radare fixe, nu disimulate în boscheți sau în mașini neinscripționate. Simplul contact cu agentul de circulație pe mine, ca cetățean, mă oripilează, mă agresează, pentru că are mentalitate de milițian. Soluția la un trafic civilizat și european nu este Garcea în fiecare intersecție, ci radarul. Din punctul meu de vedere, să-l pună din metru în metru. Să-mi vină amenda acasă, să o contest la Judecătorie, dacă am motive, dacă nu, sunt bun de plată", a spus Remus Borza în emisiunea "Borza Analytica".