În perioada 09-12 octombrie, în oraşul Băile Govora din judeţul Vâlcea, s-a desfăşurat reuniunea semestrială a specialiştilor IT/GIS/SCADA din cadrul companiilor de apă din România, organizată de Comisia IT&C a Asociaţiei Române a Apei cu sprijinul logistic al Comitetului Teritorial Olt – Jiu şi Apavil SA Rm. Vâlcea. Sesiunea a fost deschisă de Gigi Preduş, directorul general al Apavil SA, care a adresat salutul de bun venit participanţilor şi a făcut o scurtă prezentare a societăţii Apavil. În continuare, lucrările au fost conduse de Daniela Jaba - preşedinte al Comisiei IT&C, Thomas Roth – Secretar al Comitetului Teritorial Olt – Jiu şi Vasile Aurelian –Secretar al Comisiei IT&C. Agenda reuniunii a cuprins tematici de actualitate, cum ar fi sisteme GIS/IT profesionale pentru operatorii de apă şi canalizare; abordarea practică a cerinţelor în domeniul securităţii cibernetice, pentru conformarea cu noile prevederi legislative GDPR şi directiva NIS; producerea, managementul şi arhivarea documentelor; NB – IoT – tehnologia potrivită pentru telecitirea contorilor de apă etc. De asemenea, participanţii au prezentat modul de implementare a diverselor tehnologii la nivelul companiilor de apă la care îşi desfăşoară activitatea, împărtăşind colegilor din cunoştinţele şi experienţa lor în acest domeniu complex şi extrem de important. Aceasta a fost, pe anul în curs, cea de-a doua întâlnire a unei comisii a Asociaţiei Române a Apei în judeţul Vâlcea, prima fiind cea organizată, cu aproximativ o lună înainte, de Comisia de Comunicare – Relaţii Clienţi a A.R.A. în colaborare cu Comitetul Teritorial Olt – Jiu şi Apavil SA.
Web Design by DowMedia