Înaltpreasfințitul părinte Varsanufie: „În zilele acestea, avem nevoie mai mult decât oricând de rugăciunea mamelor pentru copii, de rugăciunea părinților spre buna creștere a copiilor”

miercuri, 10 octombrie 2018

La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în prima duminică a lunii octombrie a fost cinstită Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic ajutătoare” de la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Cu acest prilej, duminică, 7 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie în ctitoria voievodului Matei Basarab, înconjurat de un sobor de preoți din care au făcut parte stareții mănăstirilor și părinți slujitori în vetrele monahale din Arhiepiscopia Râmnicului.

Pentru folosul duhovnicesc al viețuitorilor Mănăstirii Dintr-un Lemn, a pelerinilor și credincioșilor care își așază nădejdea pentru tămăduirea bolilor sufletești și trupești în mijlocirea Maicii Domnului către Fiul Său, Înaltpreasfinția Sa a arătat în cuvântul de învățătură că „Maica Domnului este mijlocitoarea rugăciunilor noastre înaintea lui Dumnezeu, iar nemărginita ei bunătate şi niciodată nu încetează să ne dăruiască nouă cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre. Sunt foarte multe minunile pe care Maica Domnului le face și nu este om care să-i ceară ajutorul și să rămână nemângâiat, să rămână fără răspuns. «Căci singură stând între Dumnezeu şi întreg neamul omenesc – învață Sfântul Grigori Palama - L-a făcut pe Dumnezeu Fiul Omului, pentru ca fii ai lui Dumnezeu să-i facă pe oameni»”.

Tâlcuind pericopa evanghelică a duminicii, Învierea fiului văduvei din Nain, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „prin învierea fiului văduvei din Nain, Mântuitorul Hristos a arătat valoarea legăturilor dintre membrii familiei și prețuirea cuvenită familiei, ca laborator al iubirii. Iubirea cultivată în familie se naște spre veșnicie și îi înveșnicește pe membrii acesteia. Îndemnul Mântuitorului „Tinere, ție îți zic: scoală-te!” este un îndemn pentru fiecare dintre noi spre a ne scula din amorțirea păcatului și de a viețui întru Hristos. În zilele acestea, avem nevoie mai mult decât oricând de rugăciunea mamelor pentru copii, de rugăciunea părinților spre buna creștere a copiilor, care, așa cum spunem într-o rugăciune, întărește temelia casei copiilor”.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Dintr-un Lemn este una dintre cele mai cinstite icoane din țară, atât pentru vechimea și măiestria cu care este lucrată, cât mai ales pentru nenumăratele minuni săvârșite înaintea ei. Icoana Maicii Domnului impresionează și prin dimensiunile sale ample: 1,50 metri înălțime și 1,10 metri lățime, fiind așezată în biserica de piatră a mănăstirii, în partea stângă, în locul icoanei împărătești a Maicii Domnului, pe catapeteasmă.

Deși nu este cunoscut autorul acestei icoane, potrivit legendei, aceasta a fost găsită în trunchiul unui stejar mare secular, aflat în apropierea mănăstirii. Icoana împărătească a Maicii Domnului cu Pruncul are două fețe, pe spatele ei, pe același lemn, fiind zugrăvită scena cu Judecata de Apoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe