Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, prin Sectorul Învățământ și Activități cu tineretul, 40 de tineri din Arhiepiscopia Râmnicului au participat la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși, eveniment ce s-a desfășurat la Sibiu în perioada 6-9 septembrie.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu a marcat începutul toamnei anului 2018, fiind un eveniment cu caracter național și internațional, care a reunit în frumoasa cetate transilvană un număr de peste 3000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani.
În cele patru zile ale evenimentului au fost găzduiți la Sibiu tineri ortodocși din toate regiunile României, dar și din alte țări: Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, India și altele.
Întâlnirea de la Sibiu a avut ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanți să se bucure de experiențe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale țării sau din străinătate, să împărtășească valorile de viață creștin-ortodoxe și să fie multiplicatori ai mesajului creștin în comunitățile din care provin.
Deschiderea oficială a avut loc în prezența Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și s-a desfășurat prin transmiterea mesajelor de deschidere, slujba de Tedeum, prezentarea delegațiilor din țară și străinătate, după care, au urmat mai multe momente artistice, între care unul deosebit de frumos a fost intonarea imnului ITO. La această festivitate de deschidere au participat mai mulți artiști consacrați precum: tenorii Vlad Miriță, Marcel Pavel, actorul Ovidiu Cuncea, Dan Negru, cvintetul Anatoly din Brașov, corul parohiei Irești și mulți alții.
Cea de-a doua zi a acestei manifestări a debutat cu rugăciunea de dimineață, oficiată la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din oraș, de către un sobor de preoți slujitori. Biserica a răsunat de răspunsurile liturgice ale tinerilor, date la această slujbă de binecuvântare. În continuare, toți tinerii s-au îndreptat spre Școala Nr. 4 unde au fost organizate ateliere de lucru, workshopuri, în care au fost dezbătute diverse teme de interes și actualitate pentru aceștia.
După servirea prânzului în incinta colegiului, tinerii vâlceni au vizitat mai multe obiective turistice din Sibiu: Muzeul Național Brukenthal, Turnul Sfatului, Muzeul de Științe Naturale ș.a.
În sala Transilvania din Sibiu s-a desfășurat Conferința intitulată: Unitate. Credință. Neam. De 100 de ori România, susținută de domnul ambasador al României în Germania, Excelența sa, D-l Emil Hurezeanu, moderator fiind Pr. Prof. Constantin Necula. Din zona parcării Sălii Transilvania, toți tinerii s-au încolonat în vederea participării la Procesiunea Unității îmbrăcați în costumele populare din zonele de unde provin, în răsunet de cântec patriotic și însuflețiți de bucuria comuniunii, tinerii au dat slavă lui Dumnezeu pentru acest minunat prilej de a-și împărtăși credința ortodoxă, aducând o mărturie sinceră despre puritatea și frumusețea credinței noastre strămoșești.
A treia zi a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii pentru ziua de 8 septembrie, de ziua Nașterii Maicii Domnului, ce a avut loc în incinta Muzeului Astra din Sibiu, într-un cadru natural de poveste, pe malul lacului. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de un impresionant sobor de ierarhi, preoți și diaconi și țară și din străinătate, în cadrul căreia preoții însoțitori și mai mulți tineri din delegație au participat la comuniunea euharistică.
După masa de prânz, toți participanții, tinerii și preoții însoțitori, au mers spre locurile unde au fost pregătite mai multe ateliere de lucru, în cadrul acestui muzeu, la care aceștia au participat, ateliere intitulate generic Satul român în Centenarul Marii Uniri: prelucrarea artistică a lemnului, împletit brățări, împletit nuiele, pictură pe lemn, pictură pe sticlă, muzică populară, olărit, împletit paie, jocuri tradiționale, bătut toaca, prelucrarea lânii, prelucrarea cerealelor ș.a.
Activitatea a continuat apoi cu deplasarea spre Piața Mare a Primăriei din Sibiu, unde a avut loc un concert de muzică ușoară susținut de artista Andra, de formația Compact și alți invitați.
Ultima zi, duminică dimineața s-a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, dovedindu-se a fi neîncăpătoare în această zi de mare sărbătoare. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a adresat mesajul de bun rămas și binecuvântare către tineri, iar apoi a fost predată ștafeta către reprezentanții Arhiepiscopiei Craiovei și Mitropoliei Olteniei, organizatorii ITO 2019.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu se încadrează în seria întâlnirilor de tineret organizate la Baia Mare în 2013 și 2014, la Cluj-Napoca în 2015, la București în 2016 și la Iași în 2017.
Web Design by DowMedia