Marţi, 11 septembrie 2018, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară, va aproba din nou propunerea de schimbare a destinaţiei imobilului teren în suprafaţă de 19834 mp şi construcţii în suprafaţă de 6119 mp, care a constituit baza materială a Liceului Tehnologic Oltchim, din spaţiu de învăţământ preuniversitar de stat, în spaţiu de învăţământ universitar de stat - Universitatea din Piteşti. Va fi împuternicit primarul municipiului, ca prin structurile de specialitate, să întocmească documentaţia necesară pentru obţinerea avizului conform al ministrului Educaţiei Naţionale pentru schimbarea destinaţiei. Având în vedere că prin Hotărârea nr. 232 din 16 iunie 2017, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat solicitarea de trecere din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale - Universitatea din Piteşti în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a imobilului teren în suprafaţă de 117.525 mp şi construcţiile situate pe acestea în suprafaţă de 12.127 mp, imobil situat în strada Ştirbei Vodă nr. 149, precum şi a imobilului - teren în suprafaţă de 120.538 mp şi construcţiile situate pe acesta în suprafaţă de 991 mp, imobil situat la aceeaşi adresă, cu scrisoarea nr. 7638/18.06.2018, Universitatea din Piteşti a solicitat Consiliului Local să iniţieze procedurile subsecvente emiterii unei Hotărâri de Guvern comune care să consfinţească schimbul de locaţii Vlădeşti - Liceul Oltchim.
Primăria Râmnicului a solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale să analizeze solicitarea de transmitere din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale - Universitatea din Piteşti în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a imobilului teren în suprafaţă de 117.525 mp şi construcţiile situate pe acestea în suprafaţă de 12.127 mp, imobil situat în strada Ştirbei Vodă nr.149, precum şi a imobilului - teren în suprafaţă de 120.538 mp şi construcţiile situate pe acesta în suprafaţă de 991 mp, situat la aceeaşi adresă, precum şi să întreprindă demersurile legale privind preluarea imobilului teren în suprafaţă de 19834 mp şi construcţii în suprafaţă de 6119 mp, care a constituit baza materială a Liceului Tehnologic Oltchim, din proprietatea Municipiului, în proprietatea statului şi administrarea Universităţii din Piteşti.
Prin adresa nr. 2727/33469/09.07.2018, Ministerul Educaţiei Naţionale a comunicat primăriei că într-o primă etapă, este necesară emiterea avizului conform al ministrului educaţiei naţionale pentru schimbarea destinaţiei imobilului care a constituit baza materială a Liceului Tehnologic Oltchim din spaţiu de învăţământ în spaţiu necesar desfăşurării activităţii Universităţii din Piteşti, cu precizarea că solicitarea pentru obţinerea avizului, împreună cu documentaţia necesară întocmită în conformitate cu prevederile OMENCS nr. 5819/2016, va fi transmisă de către autoritatea administraţiei publice locale către Ministerul Educaţiei Naţionale, nu mai devreme de încheierea anului şcolar 2017-2018, respectiv 31 august 2018. Precizăm că potrivit prevederilor Ordinului nr. 5819/2016 privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia, solicitarea emiterii avizului conform va fi însoţită de mai multe documente, unul dintre acestea fiind hotărârea consiliului local prin care se propune schimbarea destinaţiei imobilului teren şi construcţii. Prin Hotărârea nr. 491/2017 Consiliul Local a aprobat Proiectul reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul şcolar 2018-2019, în conformitate cu prevederile art. 24 din Ordinul 5472/2017 al Ministrului Educaţiei Naţionale, potrivit cărora „în vederea organizării reţelei şcolare locale, consiliile locale întocmesc un proiect al reţelei şcolare, care se transmite inspectoratului şcolar de către primar, în vederea emiterii avizului conform” şi în baza raportului întocmit de colectivul de lucru desemnat prin Dispoziţia Primarului municipiului nr. 2733/27.09.2017, care a analizat situatia bazei materiale si a numărului de elevi la nivelul fiecărei unităti de învătământ preuniversitar de stat din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Prin adresa Inspectoratului Şcolar Judeţean nr. 6735/15.12.2017, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 50259/29.12.2017, s-a avizat reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru anul şcolar 2018-2019 propusă prin hotărârea anterior menţionată, fiind adăugate în reţeaua şcolară Palatul Copiilor şi Clubul Sportiv Şcolar, Consiliul Local a aprobat prin Hotărârea nr. 30/30 ianuarie 2018, reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul şcolar 2018-2019, modificările principale faţă de reţeaua aprobată pentru anul şcolar 2017-2018, fiind următoarele: unitatea de învăţământ cu personalitate juridică - Liceul de Arte „Victor Giuleanu” va avea sediul în Râmnicu Vâlcea, strada Henri Coandă nr. 23, începând cu anul şcolar 2018-2019, cu precizarea că spaţiul în care funcţionează în prezent liceul de arte, situat pe strada Popa Şapcă, va fi alocat Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân; unitatea de învăţământ cu personalitate juridică - Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, se reorganizează începând cu anul şcolar 2018-2019, prin divizare totală, urmând ca spaţiul astfel disponibilizat să fie relocat Liceului de Arte „Victor Giuleanu”; unitatea de învăţământ cu personalitate juridică - Liceul Tehnologic „Oltchim” se reorganizează începând cu anul şcolar 2018-2019, prin divizare totală, astfel că terenul şi clădirile situate pe B-dul Nicolae Bălcescu nr. 26, rămân la dispoziţia Consiliului Local al municipiului.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia