De curând primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a finalizat lucrările de asfaltare la proiectul din programul PNDL 2 denumit „Asfaltare ulițe în comuna Stroești, județul Vâlcea” (în valoare de 500.000 euro). Firma lider al asocierii care a executat lucrarea a fost As Trans. În proiect au fost prevăzute uliţele din satele Stroeşti, Cireşu, Dianu, Pojogi-Cerna şi Obroceşti. Anul acesta nu vor lipsi nici investiţiile din bugetul local: „Din bugetul local vom realiza câteva investiţii, adică vom amenaja zona centrală şi, tot în această perioadă intenţionăm să asfaltăm 1,2 kilometri pe DC 131, din centrul comunei până la brutărie, drumul care se duce la Obroceşti. Am avut excedent bugetar la finele anului trecut şi banii respectivi îi vom folosi pentru această lucrare”. În comuna Stroeşti, există trei cămine culturale în trei sate - Pojogi, Stroești și Cireșu -, cămine care sunt într-o stare avansată de degradare şi, de aceea, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a găsit o posibilitate prin care să poată accesa fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea acestora. Până în anul 2020, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, are în vedere să asfalteze cel puţin 20 de kilometri de drumuri comunale. Încă din luna aprilie, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a pietruit aproape toate drumurile din mai multe sate, s-au curățat rigolele şi s-a făcut salubrizarea comunei. În scurt timp vor începe lucrările şi pentru aceste două obiective afectate de calamităţi: „Am primit 600.000 de lei pentru situaţii de urgenţă, din care 350.000 pentru execuţia de lucrări la puntea pietonală peste pârâul Aninoasa, în punctul Motoeşti din satul Obroceşti, şi încă 250.000 de lei pentru lucrări de punere în siguranţă a podului peste pârâul Cerna, în punctul Măgura, din satul Cireşu. Suntem la stadiul de proiectare, am făcut expertizele, vom face proiectul şi apoi vom începe lucrările. Am mai avut o solicitare de finanţare pentru încă un proiect, o alunecare de teren din satul Dianu, însă, din discuţiile cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului am înţeles că trebuie să ia toată lumea bani şi am fost una dintre localităţile care au renunţat la un proiect pentru a lua şi ceilalţi ceva”, a mai spus primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu.
Web Design by DowMedia