Numeroase activităţi cultural-educative organizate în ultima perioadă de Primăria comunei Pietrari

duminică, 12 august 2018

 

Conform strategiei locale de dezvoltare adoptată și proiectele implementate, comuna Pietrari este una dintre localitățile cu o infrastructură pusă la punct, cu drumuri asfaltate, apă și canalizare, servicii și utilități care ridică gradul de confort al populației. Pe lângă administrație, autoritățile locale se implică și în dezvoltarea culturii şi educaţiei, mai ales că tradiția costumelor populare este prezentată anual la Festivalul „Hora Costumelor”. Şcoala Gimnazială din comuna Pietrari desfășoară un proiect european ce implică schimburi de experiență cu unități școlare și cadre didactice din 5 țări din Europa. Proiectul se numește „The wise and eco-friendly consumer” și a început în septembrie 2017. Școala Pietrari este partener în acest proiect realizat în parteneriat cu alte 5 ţări: Turcia, Polonia, Portugalia, Bulgaria, Italia. Proiectul este unul de parteneriat strategic între şcoli, parte a programului Eramus, programul Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport în perioada 2014-2020, KA2 Cooperation for innovation and the exchange of good practices (Cheia de acţiune 2 - Cooperare pentru inovare şi schimbul de bune practici). „Acest parteneriat dezvoltă abordări noi şi inovatoare pentru creşterea calităţii şi relevanţei ofertei educaţionale, de formare, învăţare colaborativă, gândire critică, resurse educaţionale deschise, mobilitate virtuală sau alte metode inovatoare de învăţare. Am urmărit crearea de legături între educaţia formală, învăţarea nonformală şi informală, promovarea unei culturi colaborative inter-sectoriale şi internaţionale, promovarea egalităţii şi includerii în educaţie, formare şi tineret pentru a preveni abandonul şcolar şi pentru a stimula participarea în comunitate, creşterea participării la învăţare” a spus primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru. În luna iunie, a avut loc prima ediție a Festivalului de cântec popular pentru copii. Activitatea Căminului Cultural este recunoscută pe plan județean, dar și național, Ansamblul Folcloric Moștenitorii din Pietrari, condus de directorul Căminului, Constantin Deaconu, având invitații pe la toate serbările și concursurile de folclor, obținând numeroase premii. Pasionat de muzică și folclor, Constantin Deaconu îndrumă tinerii spre tainele cântecului popular și nu numai, iar anul acesta, directorul Căminului Cultural, Constantin Deaconu, a organizat prima ediție a festivalului-concurs de cântec popular pentru copii „Tinerețe, mândră floare!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe