România refuză să transmită Agenţiei Europene a Mediului informaţii legate de calitatea aerului pe care îl respirăm, arată harta interactivă publicată de Agenţie, în condiţiile în care Comisia Europeană a deschis în mai procedurile de infringement împotriva ţării noastre pe această temă. Singurele ţări UE care nu contribuie la indexul calculat de instituţia euopeană sunt România şi Grecia.
„Ministerul Mediului a luat măsurile necesare. S-au transmis informaţiile la Comisie începând din ianuarie anul acesta, iar problematica e în curs de realizare”, a declarat pentru G4Media.ro Ioana Felicia, şef serviciu al controlului calităţii şi protecţiei atmosferice la Ministerul Mediului.
Comisia Europeană a deschis în mai o procedură de infringement împotriva României deoarece nu respectă valorile limită convenite privind calitatea aerului. Dosarul a fost înaintat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Comisia susţine că România nu a luat măsurile necesare pentru a diminua nivelul de poluare cu particule fine de praf PM10 specificate în Directiva 2008/50/EC. Sunt luate în vizor în special oraşele Bucureşti, Iaşi şi Braşov, acolo unde valorile limită zilnice ale particulelor de praf au fost depăşite constant înca din ziua în care directiva europeană a fost transpusă în legislaţia noastră.
Potrivit raportului pentru 2017 emis de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului din cadrul Ministerului Mediului, anul trecut s-au înregistrat depăşiri ale valorii limită zilnice pentru particulele de praft PM10, mai mult de 35 de ori într-un an calendaristic, la 8 staţii de masurare:
- Bucureşti (Mihai Bravu)
- Bucureşti (Drumul Taberei)
- Bucureşti (Cercul Militar)
- Braşov (mai multe locaţii)
- Iaşi (mai multe locaţii)
Ca urmare a procedurii de infringement, Ministerul Mediului a declarat, printr-un comunicat de presă, că au avut loc întâlniri directe cu primarii celor trei oraşe vizate în vederea urgentării adoptării planurilor privind calitatea aerului.
Autorităţile din Bucureşti au publicat în iunie Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Bucureşti 2018-2022.
„Se observă o scădere a concentrării de poluanţi în aer. Acest lucru nu se datorează măsurilor luate de autorităţi, ci faptului ca mulţi agenţi economici mari poluatori au fost închişi”, a declarat pentru G4Media.ro Elena Bucur, şeful departamentului de control poluare din cadrul Insitutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială ECOIND.
Potrivit acesteia, în Bucureşti nu s-au văzut măsuri de reducere a poluării. „Doar 5-6 acoperişuri în staţiile RATB pe care s-au pus elemente de reducere a poluării. Şi care s-au uscat”, spune Bucur. La nivelul oraşelor, adaugă aceasta, poluarea e dată de traficul rutier care e din ce în ce mai intens din cauza măsurilor din anii trecuţi care au permis achiziţia de autoturisme la mâna a doua.
Pentru anul 2017, evaluarea calităţii aerului înconjurător în România s-a realizat prin intermediul a 148 de staţii automate care fac parte din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA), repartizate pe întreg teritoriul ţării. „Nu înţeleg de ce nu utilizează aceste date. Staţiile monitorizează indicatorii regementaţi la nivelul UE şi rezultatele se transmit automat către agenţia de protecţie a mediului”, spune Bucur.
Alege CNG! Combustibilul tau ecologic!
Stiai că vehiculele care funcționează cu CNG emit cu până la 30 % mai puține gaze cu efect de seră comparativ cu vehiculele pe benzină sau motorină? Alege CNG! Combustibilul tau ecologic!
Te-ai intrebat cum funcționează o mașină pe CNG sau dacă mașina ta ar putea să funcțineze pe CNG?
Află chiar acum care sunt răspunsurile la întrebările frecvente legate de CNG http://cngromania.eu/intrebari-frecvente/
Întrebări frecvente
Mașina mea merge pe CNG?
Mașina ta poate alimenta și cu CNG dacă în Certificatul de înmatriculare la rubrica P.3 „Tipul de combustibil sau sursa de putere” este trecut GNC sau GNCV sau gaz natural comprimat.
Cum pot trece la CNG?
Momentan, în România nu exista service-uri auto autorizate care să monteze instalații de CNG pe autovehiculele cu motoare pe benzina sau motorina. Service-ul auto Antares Motors din Râmnicu Vâlcea este în procedură de autorizare la RAR pentru a efectua conversii ale motoarelor clasice la utilizarea de gaz natural comprimat și pentru reparații la instalațiile CNG. O alta modalitate este conversia într-un stat vecin din UE, omologările acestora fiind recunoscute și de RAR.
E mai scumpa o mașină pe CNG?
O mașină pe CNG ar putea costa mai mult, dar diferența de cost se recuperează în timp datorita costului mult mai mic al CNG.
De unde pot cumpăra o mașină pe CNG?
Pentru autovehicule noi, contactează dealerii autorizați ai brandurilor Opel, VW, Mercedes, Fiat, Ford, Seat etc.
Pentru autovehicule second-hand piețele de aprovizionare sunt Germania și Italia sau alte state ale Uniunii Europene.
Unde se poate face service-ul pentru o mașina pe CNG?
Într-un service autorizat dintr-o țară vecină, de preferat membră a UE.
Unde pot alimenta mașina cu CNG?
Mașinile pe CNG se pot alimenta de la stațiile publice autorizate sa furnizeze CNG.
În România acestea sunt deschise in:
Râmnicu Vâlcea – Prima statie CNG din Romania – Antares Natural Gas
Informații despre stațiile din România și din străinătate puteți găsi si pe ngva.eu sau cngeurope.com
În România, Denisson Energy, firmă membră a grupului Antares, și Asociația Gazului Natural pentru Vehicule NGVA România dezvoltă proiectul CNG România, care vizează implementarea a 9 stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG ) de-a lungul coridoarelor pan-europene.
Proiectul, în valoare de 5,2 milioane de EUR, este derulat în cadrul programului CEF al Agenției pentru Inovație și Rețele (INEA) a Comisiei Europene și este cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din valoarea acestuia.
Detalii despre proiect și stadiile de implementare puteți găsi accesând www.cngromania.eu.