Secţia de Drumuri Naţionale Vâlcea din cadrul CNAIR (unde directoare este incompetenta Lăcrămioara State) este principala vinovată de tergiversarea începerii lucrărilor de consolidare a drumului DN 64 la intrarea în Băile Olăneşti, după... trei luni de la activarea alunecării de teren. În ultima perioadă, din cauza ploilor abundente, a fost afectată jumătate din platforma drumului respectiv, iar dacă nu se intervine urgent, staţiunea Olăneşti va rămâne complet izolată, iar miile de turişti şi localnici vor rămâne blocaţi. În ciuda semnalelor adresate CNAIR şi Ministerului Transporturilor de către autorităţile judeţului Vâlcea, cei de la Compania de Drumuri se mişcă cu „viteza melcului” şi spun că în prezent este în desfăşuare licitaţia de atribuire a contractului de lucrări de consolidare. Este aberantă această justificare a CNAIR, în condiţiile în care compania a cumpărat în ultimii ani utilaje performante pentru intervenţii rapide la lucrări de consolidare şi asfaltare a drumurilor naţionale, deci investiţia putea fi executată în maxim două săptămâni în regie proprie!
Acţionarii societăţii Apavil au luat act luna trecută de încetarea contractelor de mandat ale celor 5 membri ai consiliului de aministraţie, prin expirarea de drept a duratei de patru ani de la data numirii, respectiv: Nicoleta Bâlă, Nicolae Bolovan, Cristian Jianu, Ioan Nistor şi Constantin Tudora. La aceiaşi şedinţă AGA de la Apavil au fost numiţi patru administratori provizorii, respectiv Nicoleta Bâlă, Elena Daniela Ciobanu, Ioan Nistor şi Elena Simona Predescu. Mai meţionăm că preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea”, Robert Schell, din motive „obiective” nu a putut participa la şedinţa acţionarilor Apavil.
În ședința Colegiului Prefectural Vâlcea, directorul adjunct al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a prezentat un raport de activitate în primele 5 luni din anul 2018, din care reiese că județul nostru nu a avut probleme deosebite din punct de vedere sanitar-veterinar. Tot în cadrul ședinței, prefectul Florian Marin a solicitat, de această dată Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, să informeze cu privire la potabilitatea apei de la Vaideeni, precum și cu privire la măsurile întreprinse de aceștia spre a nu fi probleme la consumul apei din fântâni.