Refacerea infrastructurii distruse de inundaţii şi alunecări de teren în Scundu, prioritatea numărul 1 a primarului Dumitru Blejan

joi, 19 iulie 2018

 

O alunecare de teren care s-a reactivat luna trecută în urma precipitațiilor abundente, în comuna Scundu, a afectat drumuri, coloana de alimentare de apă, cât și rețeaua de alimentare cu energie electrică. În urma documentațiilor efectuate și avizate, primăria comunei a primit ajutor de urgență din rezervele de stat pentru refacerea lucrărilor refacere a infrastructurii afectate de alunecările de teren din ultima vreme. Potrivit primarului Dumitru Blejan, acum se lucrează la stoparea alunecării de teren și refacerea drumului. În cursul acestui an, administraţia locală din Scundu are în program demararea lucrărilor la reabilitarea Școlii Gimnaziale, o investiţie de 12,8 miliarde de lei vechi, precum şi reabilitarea şi modernizarea Dispensarului comunal, în valoare de 15,7 miliarde de lei vechi, amblele investiții fiind finanțate de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Primarul Dumitru Blejan mai are în plan realizarea unui târg săptămânal, special pentru a deservi comunitatea din Scundu, dar și din comunele învecinate. Dumitru Blejan, primarul localității, s-a gândit că este oportună o asemenea investiție, mai ales pentru nevoile populației îmbătrânite. Investiția va fi realizată cu bani de la bugetul local, iar edilul deja s-a orientat la două locații, unde ar putea să se construiască târgul, urmând să stabilească amplasamentul în consiliul local: „Oamenii de la țară, în special cei mai în vârstă nu mai pot merge prin alte târguri să-și procure cerealele necesare pentru păsări sau alte produse. Având o piață agro-alimentară, un târg de animale și cereale, oamenii ar avea unde să-și vândă sau cumpere un animal sau orice alte produse pe care le-ar comercializa agenții privați”. Tot cu fonduri locale, administratia publică locală reabilitează acoperișul unei școli, din satul Avrămești, care este în conservare. Cu o capacitate de 40 de locuri, Căminul de Bătrâni din comuna Scundu, este o investiţie ultramodernă, unde persoanele vârstnice vor beneficia de siguranţă şi confort pentru bătrâneţi liniştite. Acum, căminul poate găzdui bătrânii din comună, dar și din alte localități care nu au posibilităţi de întreţinere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe