Proiectele primarului din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, depăşesc în cifre peste 5,6 milioane de lei şi acestea sunt concentrate pe utilităţi şi educaţie: „În luna februarie am semnat cinci proiecte cu finanţare guvernamentală prin PNDL. Mă refer la racordarea la rețeaua de canalizare a locuitorilor din comuna Bujoreni, un proiect în valoare de 1,272,405.13 lei. Alt proiect înseamnă modernizare, dotare și extindere Grădinița cu program normal Bogdănești, în incinta Școlii Bogdănești, valoarea proiectului fiind de 2,046,815.00 lei. Nu în ultimul rând avem asigurată finanţare pentru modernizare, dotare și extindere Școala invățământ primar sat Olteni, în valoare de 2,298,747.00 lei şi modernizare și extindere Școala cu clasele I-VIII Gura Văii”. Acesta spune că din fonduri europene sunt finanţaţi 8 km de asfalt şi că din fonduri locale lucrează la o nouă legătură rutieră cu Râmnicul, astfel încât accesul să fie mai facil pentru cei care locuiesc în cartierele rezidenţiale de pe malul Oltului. Este un proiect care să facă legătura cu Vlădeştiul, prin Fundătura, astfel încât Bujoreniul să devină un nod rutier pe Drumul staţiunilor vâlcene. Aşadar, localitatea este obligată se se ridice la pretenţiile unei aşezări subcarpatice, fiind vecină cu oraşul mare şi dispusă de-a lungul Oltului, unde deja sunt alte aşteptări. În luna februarie, primarul social-democrat din Bujoreni spune că a fost nevoit să semneze, cu acordul Fondului de Mediu, un act adiţional de prelungire a contractului de finanţare şi a lucrărilor privind proiectul de înfiinţare a reţelei de canalizare până în luna iulie 2018. Investiţia trebuia finalizată în luna octombrie 2017: „Sperăm să fie ultima prelungire. Nici nu vom mai putea face o alta, după cum ne-au atras atenţia cei de la Fondul de Mediu. Proiectul este realizat în procent de 80%. În schimb pot să spun că, la un obiectiv important din proiect vom renunţa, ceea ce va face ca procentul de realizare sa fie mai mare. Apavil ne-a solicitat să renunţăm la staţia de epurare care are o valoare mare, fiindcă s-a găsit o altă cale de legătură între cele două zone în care se execută canalizarea. Astfel, din punctul Bogdăneşti se va schimba soluţia tehnică, făcându-se racordare printr-o conductă de refulare cu staţii de pompare care fac legătura către oraş, prin satul Olteni”.
Web Design by DowMedia